2 mai 2013

Alimentele din comert iti pot imbolnavi familia. Invata sa alegi produsele lactate si pestele




Cand vreti sa cumparati carne, lapte sau peste exista si pericolul ca acestea sa nu fie intr-o stare buna, iar comerciantii sa va “ademeneasca” cu mirosuri, coloranti sau alte “artificii” care sa dea senzatia de proaspat. Iata cum trebuie sa deosebiti produsele lactate si pestele produsele din peste proaspete de cele alterate, mai ales ca acum cumparaturile pentru Sarbatorile Pascale sunt in toi.


Lapte

Culoarea si opacitatea se apreciaza dupa introducerea laptelui intr-un cilindru de sticla incolora. 

Omogenitatea se apreciaza prin trecerea laptelui dintr-un cilindru in altul, urmarindu-se modul de curgere, ocazie cu care se apreciaza si consistenta. Laptele nu trebuie sa formeze un filon consistent urmat de o curgere greoaie.


Smantana

Aprecierea organoleptica se face pe produsul cu o temperatura de 8-12 °C. Se are in vedere aprecierea aspectului, consistentei, mirosului si gustului.

Nu este admisa pentru consum smantana cu consistenta filanta sau mucilaginoasa, cu bule de gaz sau mirosuri si gusturi straine.


Branzeturile 

Branzeturile se grupeaza in doua mari categorii: branzeturi cu pasta moale si branzeturi cu pasta tare.


Branzeturile cu pasta moale 

Aspectul: daca prezinta masa omogena, prezenta sau absenta scurgerilor libere de zer, existenta mucegaiurilor sau a impuritatilor;

Consistenta: se stabilesc caracteristicile pastei in functie de sortiment (moale, untoasa, nesfaramicioasa);

Culoarea: se apreciaza nuanta de culoare la suprafata si din profunzime, precum si uniformitatea ei;

Mirosul si gustul: se apreciaza aroma si gustul care trebuie sa fie caracteristice sortimentului si se depisteaza nuantele nespecifice sau straine (acru, amar, de drojdie, de mucegai etc).


Branzeturile cu pasta tare 

Aspectul exterior, se observa daca forma bucatilor este caracteristica (conform sortimentului) sau prezinta deformari. Se apreciaza culoarea cojii si prezenta crapaturilor. In cazul bucatilor parafinate se controleaza uniformitatea stratului de parafina;

Aspectul pe sectiune: aprecierea se face pe sectiune proaspata, urmarindu-se omogenitatea miezului, prezenta sau absenta ochiurilor de fermentare (coagul buretos, cavernos sau orb);
Culoarea miezului: se observa nuanta de culoare si uniformitatea ei;

Consistenta miezului: se examineaza elasticitatea pastei, stabilindu-se daca este omogena, corespunzatoare tipului de branza din care face parte, cauciucoasa, sfaramicioasa sau nisipoasa;

Mirosul si gustul: se apreciaza daca sunt caracteristice tipului respectiv, daca sunt suficient de expresive sau daca prezinta unele defecte.

Branzeturile care prezinta numai defecte tehnologice, de structura, consistenta, aspect si culoare, fara alte modificari, se prelucreaza in branzeturi topite.


Pestele neprelucrat

Examenul organoleptic are in vedere aprecierea urmatorilor indicatori: rigiditatea musculara, aspectul gurii, aspectul ochilor, al branhiilor, al pielii si al solzilor, al anusului, al musculaturii (pe pestele ca atare si pe suprafata de sectiune) si aprecierea aspectului viscerelor.
In functie de acesti indicatori pestele se clasifica in:
- peste proaspat;
- peste relativ proaspat;
- peste alterat.

La pestele congelat, examenul organoleptic urmareste aceeasi indicatori, dar examinarea se face numai dupa decongelare. Pestele bine congelat, la lovire, emite un sunet clar, ceea ce indica inghetarea uniforma in toata masa. Pestele congelat trebuie sa prezinte gura inchisa, ochii exoftalmici, solzi stralucitori si pielea lucioasa. Daca in momentul congelarii, pestele nu s-a aflat in stare de prima prospetime, se constata gura intredeschisa, ochii infundati in orbite, solzii si pielea intunecate.


Pestele prelucrat

Examenul organoleptic urmareste aprecierea aspectului exterior, iar pe sectiune, culoarea, consistenta, mirosul si gustul.


Icre

Examenul organoleptic are in vedere:
- aprecierea aspectului exterior al bobului;
- individualitatea bobului, luciul;
- aspectul substantei de legatura;
- mirosul si gustul.

Icrele congelate se prezinta sub forma de brichete cu fetele si muchiile regulate, netede, acoperite cu glazura de gheata subtire, uniforma si continua. Dupa decongelare, icrele (care sunt in ovare) trebuie sa fie fara resturi de alte viscere, fara cheaguri de sange sau continut intestinal, fara corpi straini sau formatiuni parazitare. Dupa scoaterea din ovare, boabele trebuie sa fie intregi, translucide, de culoare alba – galbuie, elastice, cu miros caracteristic normal.

Icrele sarate (de crap, stiuca, hering, macrou, cod, tarama) au bobul marunt (exceptie cele de stiuca) cu aspect de masa uniforma, granulata. Boabele trebuie sa fie intregi, bine individualizate, elastice, de culoare galbuie sau roscata, fara fragmente de tesut conjunctiv, cheaguri de sange, solzi sau corpi straini, fara elemente de natura parazitara. Mirosul si gustul trebuie sa fie specifice, placute, fara mirosuri sau gusturi particulare (de ranced, amar, mucegai, fermentatie etc.)

Icrele de Manciuria (icrele de la unele specii de somoni) sunt icre cu bobul mare de culoare portocalie (chiar spre roscat), cu boabele intregi, bine individualizate, fara resturi de tesut conjunctiv ovarian, fara cheaguri de sange sau alte impuritati. Intre boabele de icre poate exista o mica cantitate de lichid cu aspect vascos, cleios si subtire, de aceeasi culoare cu icrele. Mirosul si gustul sa fie specifice, placute, fara miros si gust particular (de mucegai, fermentatie, putrefactie, iute, ranced etc).

Icrele negre (de morun, nisetru, pastruga, cega, sip) trebuie sa fie bine individualizate, de marime uniforma, cu aspect lucios, de culoare cenusie – negricioasa (cele de morun) sau negru pronuntat, cu diametrul mic (cele de nisetru), bine scurse de saramura, fara impuritati, cu miros si gust specifice, placute. Se considera necorespunzatoare sub aspectul examenului organoleptic: icrele cu aspect mat, cu boabe moi, incretite sau sfaramate, cu substanta de legatura hidrolizata, cu miros modificat, de mucegai, fermentat, ranced, cu gust amar, iute sau acru, putrid, cele care contin resturi de tesut conjunctiv, diferite impuritati (nisip).
Se resping de la consum si se confisca icrele de mreana si mihalt (toxice).

Speram ca aceste informatii sa fie de folos populatiei, care de foarte multe ori este pusa in situatia de a alege intre produse de origine animala de calitate indoielnica sau cu provenienta necunoscuta.





Ce nu stiai despre lamai. 15 miracole pentru sanatatea ta




Stiai ca egiptenii din antichitate credeau ca mancand lamai si band sucul de lamaie se tineau departe de orice forma de otravire, iar studii recente au confirmat convingerea lor? Sunt foarte multe beneficii pentru sanatate pe care lamaile ni le aduc si pe care le stim de sute de ani. Cele mai cunoscute sunt acelea ca lamaile sunt antivirale, antibacteriene si imunostimulatoare si ca sunt folositoare in diete pentru ca sucul de lamaie este un ajutor digestiv si un detoxifiant pentru ficat. Lamaile contin acid citric, calciu, magneziu, vitamina C, bioflavonoide, pectine, toate intaresc imunitatea si lupta impotriva infectiilor.

Dar sunt si foarte multe beneficii ale lamaii pe care multi dintre noi nu le cunoastem. Foloseste lamaia sub orice forma cu putinta: sub forma de suc, in ceai, in alte bauturi, ca dressing la salata, sub forma de cataplasma sau atunci cand faci baie. Vei avea numai de castigat.
Iata beneficiile nestiute ale acestui fruct miraculos, asa cum ne sunt ele dezvaluite de “The Lemon Juice Diet,” copyright 2008, de Theresa Cheung.

1. Vindeca acneea

Vitamina C din lamaie ajuta pielea sa fie stralucitoare si omoara bacteriile care cauzeaza acneea. Bea limonada dimineata dar in plus poti face si urmatoarele:
- Aplica cu degetul sau cu un tampon de vata suc proaspat de lamaie pe acnee si lasa asa peste noapte. Spala cu apa a doua zi dimineata. Se poate sa simti o usoara arsura dar dispare repede.
- Amesteca o parte zeama de lamaie proaspat stoarsa cu o parte apa cu miere. Pune acest amestec pe zonele afectate si lasa o jumatate de ora, apoi clateste. Repeta de 2 ori pe zi, dimineata si seara.
Evident ca in cazul unei acnee foarte severe, se recomanda consultarea unui medic specialist dermatolog, in paralel cu acest tratament natural.

2. Calmeaza anxietatea

Studiile arata ca lamaia are efect de calmare si ajuta la indepartarea oboselii, agitatiei, ametelii, nervozitatii si tensiunii. Inhalarea de ulei de lamaie creste capacitatea de concentrare si tine mintea in stare de alerta. Lamaia poate fi folosita si ca odorizant de camera in birouri, pentru a creste eficienta angajatilor. Daca te simti tensionat, pune pe o batista putin ulei de lamaie si inhaleaza.

3. Vindeca aftele

Proprietatile dovedite antibacteriene si antivirale ale lamaii pot accelera procesul de vindecare in cazul aftelor. Amesteca sucul de lamaie cu apa calda si clateste gura cu aceasta combinatie de trei ori pe zi. Nu conteaza daca simti o senzatie de arsura in contactul dintre lamaie si afte, conteaza ca ea iti face mult bine, deci persevereaza in folosirea ei.


4. Scade febra

Cand ai febra din pricina racelilor, bea o cana de suc de la 1-2 lamai cu apa fierbinte si miere, bea-o toata o data, apoi la fel la fiecare 2 ore pana cand febra incepe sa cedeze.


5. Vindeca raceala si gripa
Cand ai racit, puterea vindecatoare a lamaii actioneaza atat intern, dand urgent vitamina C celulelor aflate in suferinta, cat si extern prin contactul dintre gatul afectat si sucul de lamaie. Cand iti curge nasul sau te doare gatul, consuma cat mai multa vitamina C, pentru ca aceasta impulsioneaza puternic sistemul imunitar punanand-ul la treaba ca sa lupte cat mai eficient cu boala. Bea la fiecare doua o limonada calda facuta din sucul de la o lamaie, miere, si o cana de apa fierbinte, dar nu atat cat sa-ti oparesti gatul, pentru ca mai rau ii faci..
Daca te doare gatul, adauga in acea limonada, in loc de miere, o lingurita de sare marina. Fa gargara cu ea de trei ori pe zi. Poti inghiti sucul dupa aceea.

6. Vindeca bataturile
Aplica o felie groasa de 5 mmpeste bataturi, impacheteaza si strange bine zona si lasa asa peste noapte. Ai grija doar ca lamaia sa fie in contact doar cu batatura pentru ca altfel este prea puternica pentru pielea normala si poate cauza arsura pielii.


7. Elimina eczemele
Daca suferi de infectii ale pielii cum ar fi eczema, o impachetare cu lamaie iti va face foarte bine. Pune 8 picaturi de ulei esential de lamaie in apa calda (250 ml) si o lingurita de miere. Mierea are si efect antiinflamator si intareste puterea de vindecare a lamaii.
Imbiba o bucata de bumbac in lichid, stoarce excesul si plaseaza bumbacul pe zona afectata, timp de 15 minute, de 2 sau 3 ori pe zi. Nu doar ca vindeca aceasta infectie, dar va reduce si mancarimea.


9. Invinge oboseala
Lamaia este ajutorul inestimabil pentru toti cei ce se confrunta cu oboseala cronica data de munca lor. Bea o lamaie stoarsa ori de cate ori te simti prea obosit sau suge o jumatate de lamaie. Exploratorii, aventurierii, infig un pai in capatul unei lamai intregi cand sunt epuizati si se revigoreaza sugand zeama direct din fruct.
Uleiul de lamaie stimuleaza si activitatea cerebrala asa ca de indata ce te simti foarte obosit si nu te poti concentra, pune 4 picaturi de ulei esential de lamaie intr-un vas mic de aromoterapie cu putina apa si bea si un pahar cu apa si lamaie la cateva ore.

10. Rezolva problema halenei
Lamaile te ajuta sa ai respiratia proaspata daca ai aceasta problema dupa consumul de alcool, tigari sau dupa ce ai mancat diverse alimente condimentate cum ar fi ceapa si usturoiul. Ca sa iti mentii proaspata respiratia, clateste gura cu sucul de la lamaia proaspat stoarsa combinat cu apa calduta. Te ajuta si daca mesteci o felie de lamaie dupa fiecare masa.
11. Lupta cu hipertensiunea
Se stie ca usturoiul si ceapa au efecte foarte bune in lupta impotriva hipertensiunii arteriale dar ele sunt ajutate mult si de lamaie. Combina 3 catei de usturoi pisati cu lapte  degresat sau lapte de soia. Adu la fierbere acest amestec si lasa-l 5 minute. Dupa racire, adauga in el sucul de la 3 lamai proaspat stoarse. Bea peste zi aceasta bautura minune.
Iar daca ai colesterolul marit, nu uita ca pectinele din lamai contribuie la accelerarea metabolismului si la scaderea colesterolului.


12. Vindeca dupa intepatura de viespe

Daca te-a intepat viespea, scoate acul din piele si maseaza locul cu 2 picaturi de lamaie proaspat stoarsa amestecata cu o lingurita de miere.
Ca sa tii insectele neplacute la distanta, pune in pulverizator 250 ml de apa si 20 picaturi de ulei esential de lamaie si pulverizeaza prin camera. Miroase excelent si tine si tantarii sau mustele la distanta. Mai poti sa lasi in dormitor pe noptiera o bucata de vata imbibata cu ulei de lamaie ca sa tina la distanta in serile de vara tantarii.


13. Indeparteaza durerea din corp
Chiar daca are gust extrem de acru, sucul de lamaie are un efect alcalin deosebit de puternic si deci este un agent natural impotriva excesului de aciditate care este responsabil de multe boli, printre care si reumatismul. Bea dimineata o lamaie stoarsa cu un pahar de apa calduta si repeta acest lucru de 2-3 ori pe zi daca ai dureri articulare.
Daca ai zone inflamate si dureroase, maseaza-le cu ulei de lamaie amestecat cu o lingurita de ulei de jojoba sau cu o crema pe care o ai in casa. Face minuni.


14. Iti salveaza stomacul
Bea sucul de la o lamaie proaspat stoarsa cu un pahar de apa calduta dupa fiecare masa. Acidul din lamaie va stimula producerea in stomac a acidului gastric si deci si activitatea muschilor stomacului.


15. Spune adio varicelor
Uleiul de lamaie are proprietati terapeutice considerabile asupra vaselor de sange si ajuta in lupta impotriva varicelor. Amesteca 6 picaturi de ulei de lamaie cu ulei de migdale sau de avocado sau de jojoba si maseaza zona afectata.
Revigoreaza-ti corpul si picioarele obosite cu varice printr-o baie in care pui 10 picaturi de ulei de lamaie, o lingura de miere si 4 picaturi de ulei de chiparos. Stai in acea apa pentru 15 minute si cand iesi din ea nu freca pielea, ci doar tamponeaz-o cu blandete.

Tu ce alte remedii naturiste stii in care folosesti lamaia?

Sursa: sfatulparintilor.ro

Foto: sfatulparintilor.ro 

Cei mai buni 5 antioxidanti pentru sanatatea intregii familii




Inca de la cele mai fragede varste, copiii trebuie invatati sa consume alimente naturale, care contin vitamine. Antioxidantii din acestea le vor veni de hac radicalilor liberi care fac atat de rau organismului, slabind sistemul imunitar si invitand, practic, microbii, virusii, bolile sa se instaleze in corp. Asa ca, inainte de a le da copiilor o bomboana, ganditi-va daca nu ar fi mai bine sa-i dati o piersica, un kiwi sau fructe de padure.

Iata care sunt cei mai buni antioxidanti de care corpul are nevoie, in ce alimente ii gasim, conform specialistilor thenibble.com. Evident ca ei sunt la fel de benefici si pentru parinti, nu doar pentru copii, insa copiii vor consuma cu atat mai mult alimentele pe care le vad in hrana zilnica a parintilor lor.


1. Beta-carotenul are un rol deosebit in prevenirea cancerului, prin anihilarea radicalilor liberi si „dizolvarea” substantelor canceroase provenite din mediul extern. De asemenea joaca un rol important in combaterea aterosclerozei, deoarece impiedica oxidarea lipoproteinelor de mica densitate (colesterolul LDL) reducand riscul aparitiei acestei boli si in consecinta al producerii infarctului miocardic. De asemenea, beta carotenul are efect antiimbatranire, protejeaza pielea împotriva radiatiilor ultraviolete si ajuta la prevenirea numeroaselor boli cauzate de inaintarea in varsta.
Il puteti gasi in: morcovi, cartofi dulci, spanac, dovlecei, caise, piersici, nectarine, mango, papaya.

2. Vitamina C este binecunoscuta pentru efectele sale: mareste rezistenta vaselor sangvine, intervine in buna functionare a tesuturilor si a diferitelor organe, are rol de reglare a glicemiei si colesterolului, de distrugere a toxinelor acumulate in organism, are actiune antialergica, are rol de laxative natural, mareste gradul de absorbtie a fierului organic.
Le puteti administra copiilor vitamina C prin consumarea de broccoli, ardei, kiwi, fructe de padure, rosii si citrice.




3. Vitamina E este unul dintre cei mai puternici antioxidanti care ajuta la dezvoltarea armonioasa a creierului. Vitamina E are efect diuretic si hipotensiv, intareste si protejeaza inima, limiteaza producerea de colesterol, amelioreaza ritmul de dezvoltare a organelor genitale la pubertate, intervine in caz de tulburari de crestere la copii.

Il puteti gasi in stare naturala in seminte si uleiurile acestora presate la rece, in germenii de grau, nuci, fasole si peste.



4. Acidul lipoic este un antioxidant care ajuta la regenerarea vitaminelor C si E dup ace au fost folosite la neutralizarea radicalilor liber. De asemenea, are un rol important in transformarea glucozei in energie, previne hiperglicemia cronica si complicatiile asociate cum ar fi neuropatia.

Pentru a-i oferi copilului acid lipoic trebuie sa-i includeti in alimentatie carne rosie, cartofi, morcovi, sfecla rosie, spanac, drojdia de bere  si organe de animale.


5. Coenzima Q10 este o substanta prezenta in toate celulele organismului si este indispensabila desfasurarii nornale a proceselor biologice si biochimice, datorita rolului major detinut in transportul energiei necesare celulelor.

Ca sa fiti siguri ca micutul vostru are un aport considerabil de coenzima Q10, introduceti-i in alimentatie sardine, macrou, organe, oua, uleiul de soia, arahide, nuci si seminte.

Elimina balonarea si excesul de apa din corp in doar 4 zile!




Daca te trezesti cu mainile umflate, te strang pantaloni care iti venau pana de curand, e foarte posibil sa nu fie vorba de grasime, ci de balonare si / sau un surplus de apa acumulat in tesuturile tale. Ca sa scapi rapid de umflare si balonare, incearca pentru numai 4 zile sa inlocuiesti unele alimente din dieta ta normala cu urmatoarele alimente sugerate de la expertii Prevention.com.


1. Renunta la sare. Inlocuieste condimentele cu multa sare (vegeta, concentrate de supe, sosurile de salate gata preparate) si la alimentele prelucrate (mezeluri orice alta branza inafara de branza de vaci, etc.) si adauga aroma mancarurilor cu legume, menta, rozmarin, etc. si cat mai putina sare adaugata de tine, ca sa poti controla cantitatea.
De ce? Cand consumi mai multa sare, retii pentru un timp mai multa apa in organism, ceea ce duce la maini, picioare si fata umflate, te vgei simti mai greoaie si vei cantari mai mult din cauza apei retinute in tesuturi.


2. Renunta la bule. Cand ti-e sete, o bautura carbogazoasa rece te unge pe suflet, insa va trebui sa renunti la acidul din bauturi daca vrei sa scapi de burtica. Inlocuieste sucurile acidulate (chiar si pe cele fara zahar) cu apa plata.
De ce?Toate acele bule ajung la tine in burta, facand-o sa se umfle.

3. Renunta la carbohidrati.Foloseste doar o felie de paine (integrala sau de secara sau graham) ca sa-ti faci sandvisul pentru pranz, insa pune pe ea mai multe alimente bogate in proteine ca de obciei: sunca de curcan sau de pui, branza cat mai putin sarata si degresata. Inlcouieste covrigeii sau sticksurile pe care le ronati dupaamiaza cu seminte de floarea soarelui sau alune. La cina, daca chiar nu poti fara amidon, foloseste orez brun. Evita covrigii, pastele si cerealele, toate bogate in carbohidrati.
De ce?Muschii tai depoziteaza ca sursa de energie pentru cazuri de urgenta un tip de carbohidrat numit glicogen. Fiecare gram de glicogen e “impachetat” in aproximativ 3 grame de apa. Insa nu ai nevoie de acest combustibil acumulat epntru vremuri grele decat daca faci sport mult, intens si cu regularitate. Daca renunti la carbohidrati, corpul tau va apela la rezervele de glicogen ca sursa de energie si le va consuma. Consumand glicogenul elimini si apa in care era depozitat.


4. Micsoreaza fructele si legumele.Sigur ca trebuie sa mananci fructe si legume, insa mananca-le fierte in abur (fara sare!), iar in loc de fructe proaspete mananca portii mici de fruste uscate precum stafidele, smochinele, caisele, prunele, etc. Evita legumele si fructele proaspete.
De ce?O jumatate de cana de morcov fiert in aburi contine tot atatia nutrienti ca jumatate de cana de morcov proaspat, insa ocupa mai putin loc in tractul tau intestinal. Compara marimea boabelor de struguri cu cea a stafidelor si ai sa intelegi diferenta.


5. Renunta la iute. Daca iubesti mancarea picanta va trebui sa renunti pentru cateva zile la sosul iute, ardeiul iute, boiaua iute, la piper, usturoi, nucsoara, cuisoare, ceapa, mustar, hrean, ketchup, otet pana elimini surplusul de apa din organism. Asezoneaza-ti mancarea cu condimente si ierburi aromatice proaspete sau uscate precum mararul, patrunjelul, busuiocul, menta, salvia, tarhonul, rozmarinul. Mai poti folosi pentru gust suc de lamaie galbena sau verde.
De ce?Mancarurile picante stimuleaza secretia de acid gastric, ceea ce poate cauza iritarea tractului intestinal.


6. Renunta la guma de mestecat.Lasa-te macar pentru cateva zile de obiceiul de a mesteca guma si, cand simti nevoia sa rontai ceva, ia-ti seminte de floarea soarelui sau dovleac.
De ce?Poate nu iti dai seama, dar cand mesteci guma inghiti aer si tot aerul acela ajunge sa ramana blocat in tractul tau intestinal, marind presiunea din el si ducand la umflare si balonare.


7. Uita de prajeli. Stim ca nu exista variante sanatoase de cartofi prajiti sau inele de ceapa sau chiftele, asa ca solutia e sa incerci sa uiti complet de aceste prajeli nesanatoase, macar pentru cateva zile. Dupa ce mananci sanatos, fara nimic prajit, fa o plimbare de 5 minute. Miscarea ajuta la eliberarea aerului blocat in tractul tau intestinal, eliberand presiunea si balonarea. Sigur ca poti sa te plimbi si mai mult, dar trebuie sa te plimbi minim 5 minute ca sa pui in miscare aerul din intestine. Evita tot ce e prajit.
De ce?Alimentele prajite sunt digerate mult mai incet decat celelalte, ceea ce te face sa-ti simti stomacul arhiplin si sa nu-ti mai poti incheia fermoarul de la blugi.


8. Renunta la legumele… gazoase. Cum spuneam mai sus, e bine sa mananci legumele gatite, insa pe unele trebuie sa le elimini complet pana te dezumfli si scapi de balonare. Taie de pe lista de cumparaturi conopida, varza, varza de Bruxelles, fasolea, mazarea, ceapa, etc. Gateste in schimb pastai, ciuperci, dovlecei.
De ce?Unele alimente pur si simplu creeaza mai mult gaz in intestine, astfel incat ajungi sa simti ca ai un balon umflat in burta.


9. Renunta la alimentele fara zahar. Daca vrei ceva dulce, mananca fructe uscate, cum spuneam mai sus.
De ce?Multi dintre inlocuitorii de zahar din alimentele dietetice nu pot fi absorbiti de organism si pot cauza balonare si diaree.


10. Renunta la bauturile cu aciditate mare. Bea apa plata in loc de cafea, ceai, sucuri,  alcool, ciocolata calda si sucuri de fructe cu aciditate mare.
De ce?Stim ca e crunt sa renunti la cafeaua de dimineata, chiar si pentru cateva zile, insa toate bauturile mentionate mai sus pentru a fi evitate au aciditate mare si sunt iritante pentru tractul nostru gastro-intestinal, ceea ce duce la inflamarea acestuia.


Conform specialistilor, urmand aceste sugestii poti elimina pana la 3,5 kg in aceste patru zile, astfel incat te vei simti mai usoara si vei arata mai subtire.

5 alimente sanatoase cu care iti pacalesti foamea




Inamicul principal al unei diete sanatoase este senzatia de foame. Poti trece mai usor peste ea consumand inainte de masa anumite alimente sanatoase, care te ajuta sa iti reglezi apetitul ca sa iti adaptezi ulterior portia de mancare adevaratelor nevoi ale corpului tau. Acestea sunt:

Oul fiert. Oul fiert este satios si echilibrat din punct de vedere nutritiv. Cand iti este prea foame si nu ai prea multe solutii, mananca un ou fiert tare alaturi de o bucatica de paine integrala sau un pesmet din paine integrala, cu 19% fibre, sau fa-ti un sandvis cu ou fiert tare si putina branza. Foamea dispare repede fara sa mananci ceva nesanatos.

Banana. Banana potoleste rapid foamea. Este consistenta, e bogata in glucide, deci potoleste si pofta de dulce, si are si multe vitamine si minerale benefice corpului tau.

Orezul brun. Consuma orez brun fiert, preferabil fara ulei, ori de cate ori senzatia de foame iti da de furca. Este consistent, satios, bogat in fibre, te ajuta si la tranzitul intestinal. Mananca-l simplu, fara a-l combina cu proteine animale (carne, lactate, oua) si, evident, nu abuza oricat iti este de foame

Iaurtul. Iaurtul potoleste rapid senzatia de foame chiar daca e consumat in cantitati mici. Este hranitor, are substante nutritive ce sunt absorbite rapid in organism datorita enzimelor si fermentilor pe care ii contine. Iaurtul te ajuta foarte mult indeosebi seara, dupa ora 19, daca vrei sa iti mentii silueta si sa nu mai mananci nimic dupa aceasta ora, dar foamea nu iti da pace. Mananca un iaurt fragmentat in portii mici, din cand in cand, pe durata serii si te vei culca cu multumirea ca ai reusit sa stai departe de masa de seara, inamicul siluetei.

Apa plata cu lamaie. Chiar daca nu concurezi cu manechinele, nu strica sa bei des peste zi un pahar de apa plata in care pui lamaie proaspat stoarsa. Un asemenea pahar cu 10 minute inainte de masa face minuni. Taie senzatia de foame si iti permite sa mananci rational si nu impinsa de la spate de pofta si foame. Apa cu lamaie este foarte buna si pentru beneficiile pe care lamaia le aduce organismului nostru. Mai multe despre lamaie si ce iti aduce ea bun poti afla in articolul nostru “Ce nu stiai despre lamai”.

Chiar si aceste alimente trebuie consumate tot cu moderatie si echilibru, evident. Nu vom abuza de oua fierte de multe ori pe zi sau de un snop de banane mancate din doua in doua ore, alaturi de o buna portie de orez, doar – doar scapam de foame. Foamea se mai elimina si prin autoeducarea mintii. Specialistii in nutritie spun ca oamenii interpreteaza deseori gresit senzatia de foame ca fiind un semnal ca trebuie sa isi hraneasca din nou corpul. Gresit! Nutritionistii afirma ca senzatia de foame este semnalul pe care corpul il transmite cand arde din propriile rezerve de grasime si energie si deci, slabesti. Iar noi, in loc sa ne bucuram ca ne este foame si, deci, in acele momente slabim, ne grabim sa ne potolim foamea cu o noua portie de hrana, nu mereu sanatoasa.

Aceste alimente de mai sus, consumate in cantitati rezonabile (un ou pe zi sau o banana sau un iaurt seara sau o farfurie de orez brun impartit de-a lungul zilei) iti vor fi de un real folos in restabilirea echilibrului tau propriu de functionare.