Se afișează postările cu eticheta preparate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta preparate. Afișați toate postările

10 nov. 2013

Unul dintre cele mai NUTRITIVE alimente de pe pământ




"All  in one". Este folosit ca supliment nutriţional, în alimentaţie, în medicină şi la producerea uleiului esenţial, cu efecte miraculoase asupra pielii şi părului.

Seminţele de cânepă pot fi consumate în moduri variate precum: salate de legume şi fructe, muesli,  produse de panificaţie, reţete de paste şi orez, lapte de cânepă şi pot fi încadrate din punct de vedere biologic în categoria nucilor sau seminţelor oleaginoase.

Având un gust similar cu seminţele de pin şi de floarea soarelui, seminţele de cânepă pot fi folosite în orice reţetă. În ceea ce priveşte conţinutul nutritiv, sămânţa de cânepă decorticată conţine în principiu 30% proteine, 42% grăsime şi 15% carbohidrati. Pentru diabetici, indicele glicemic al seminţelor de cânepă decorticate este considerat mic datorită conţinutului scăzut de carbohidraţi. Seminţele sunt de asemenea pline de nutrienţi care moderează nivelul de zahăr din sânge.

De asemenea, seminţele de cânepă decorticate conţin 30% proteine, din care 65% este proteină uşor de digerat, numită şi edestină. Aceasta joacă un rol important pentru organism deoarece este uşor de digerat şi stimulează producerea de anticorpi care întăresc sistemul imunitar şi ne feresc de efectele nocive ale radicalilor liberi.

Proteina din cânepă conţine toţi cei 21 de aminoacizi cunoscuţi, inclusiv cei 8 aminoacizi esenţiali pe care organismul uman adult nu îi poate produce (leucina, lizina, metionina, fenilalanina, triptofanul, valina şi treonina).


cum sa slabesti rapid


Nu mai puţin important este conţinutul crescut de acizi graşi Omega 3 şi Omega 6 din compoziţia seminţelor de cânepă. Aceste substanţe sunt extrem de benefice pentru sănătatea inimii, ajută la dezvoltarea creierului la copii, reduce inflamaţiile din corp şi ameliorează durerile articulare, scade nivelul de colesterol, reglează tensiunea arterială şi scade riscul de dezvoltare a numeroase boli asociate.
Pentru că organismul nostru nu poate produce singur aceşti doi acizi graşi, este foarte important să ne procurăm aceste substanţe din alimentaţie, iar astfel de alimente bogate în Omega 3 şi Omega 6 sunt: uleiul de in, cânepă, rapiţă, nuci, chia, somon, macrou, sardine, seminţe de cânepă – Omega 3, şi ulei de cânepă, rapiţă, nuci, floarea soarelui, susan – Omega 6.

Deşi nu există nici o doză zilnică recomandată (DZR) de acizi graşi esenţiali, mulţi experţi recomandă un minim de 3% de calorii din acizi graşi omega-6 şi 1% din omega-3. Femeile însărcinate şi cele care alăptează ar trebui să dubleze aceste doze. O lingură de ulei de cânepă sau 2 linguri de seminţe de cânepă decorticate conţin aproximativ 6.6 grame de omega-6 şi 2.2 grame de omega-3 – exact doza necesară pentru o dietă de 2000 de calorii.

6 lucruri pe care nu le stiai despre oua





Ouale sunt o sursa delicioasa de vitamine din complexul B, nutrienti si proteine. Desi sunt numeroase controverse in jurul oului, nutritionistii spun ca dietele care contin ou sunt sanatoase. Mai mult, un studiu a urmarit efectele asupra organismului ale unui mic dejun cu ou, ale unui mic dejun cu cereale si a lipsei micului dejun. S-a constatat astfel ca micul dejun care continea ou ajuta la reducerea poftei de dulce sau de alimente grase peste zi.

Iata 6 lucruri pe care nu le stiai despre oua, reiesite din studii realizate in diverse colturi ale lumii.


1. Galbenusul de ou ajuta la dezvoltarea creierului

Vitaminele din complexul B continute de galbenusul de ou sunt asociate cu o functionare neurologica mai buna si cu reducerea inflamatiilor. De asemenea, potrivit dr. Drew Ramsey, medic psihiatru, daca femeia insarcinata consuma oua, colina – substanta continuta de galbenus – ajuta la dezvoltarea creierului bebelusului. In plus, sustine Ramsey, galbenusul ajuta la eliberarea in organism a unor neurotransmitatori precum serotonina, dopamina si norepinefrina.


2. Ouale sunt proteinele “perfecte”

Cand vine vorba despre proteine, ouale sunt “mina de aur”. Proteinele din ou sunt foarte usor absorbite de organism, si ajuta la construirea muschilor, sunt de parere dr. Cynthia Sass si Jeff Volek.


3. Gaina batrana…

Cand vine vorba despre calitatea oului, varsta gainii este foarte importanta. Astfel, cercetatorii au descoperit ca ouale de la gainile mai mici de 28 de saptamani si mai batrane de 97 de saptamani nu mai au aceleasi calitati nutritive precum ouale de la gaini de varsta medie.


cum sa ai dintii albi


4. Ce ne “spune” culoarea galbenusului?

Chiar daca nu dati importanta acestui aspect, specialistii spun ca galbenusul transmite diferite informatii, prin culoarea lui. Potrivit acestora, culoarea galbenusului nu releva cat de sanatos este oul, ci cat de sanatoase sunt gainile. Cele crescute cu iarba si cereale dau oua cu galbenusuri de o culoare intensa, intrucat alimentatia gainii contine carotenoide.


5. Albus tulbure vs. albus limpede

Daca credeti ca un albus limpede este mai sanatos, va inselati. De fapt, oul proaspat are albusul laptos, opac, iar pe masura ce se invecheste, acesta devine mai lichid si mai limpede.


6. Ou alb sau ou rosiatic?

Culoarea cojii nu are nicio importanta in ceea ce priveste calitatea oului. Are legatura doar cu rasa de gaini care l-a facut.

6 alimente sanatoase pe care NU le mancam




Nutritionistii ne indeamna intotdeauna sa mancam cele mai sanatoase alimente. Iar legumele si fructele se afla mereu in fruntea clasamentului atunci cand vine vorba despre un stil de viata echilibrat. Cu toate acestea, exista unele alimente care, desi sunt foarte bogate in vitamine, sunt ocolite cu gratie de consumatori. Specialistii de la webMD.com au alcatuit un top al celor mai sanatoase 6 alimente pe care oamenii nu le includ in meniul de zi cu zi.


1-2. Fasolea si lintea. 

Avand in vedere continutul bogat de proteine, fibre, fier, magneziu, potasiu si zinc, fasolea si lintea sunt “superstarurile” legumelor. Cu toate acestea, multa lume le sare din lista de cumparaturi. Iar cand, totusi, le achizitioneaza, sunt preferate conservele. Nutritionistii avertizeaza insa ca, desi sunt mai convenabile pentru buzunar, alimentele isi pierd, prin conservare, pana  40 la suta din proprietati.


3. Pepenele. 

Pentru unii poate fi fructul preferat al verii, insa sunt destui care, din cauza continului sau ridicat de zahar, il ocolesc. Si rau fac. Specialistii in nutritie il recomanda tocmai pentru sucul dulce, dar scazut in calorii, bogat in vitaminele A, C si potasiu.


4. Cartofii dulci. 

La fel ca si pepenele, cartofii dulci sunt omisi tocmai pentru ca sunt dulci. Insa nimeni nu se gandeste la celelalte proprietati cum ar fi continutul bogat de beta caroten, vitamina C, fibre si potasiu care fac din cartofii dulci una dintre cele mai bune si sanatoase legume.


detoxifiere colon


5. Varza rosie. 

O sursa minunata de fibre, vitaminele A, D si K, minerale si numai 22 de calorii intr-o ceasca de suc. Mai mult decat atat, varza rosie contine antioxidanti ce sporesc enzimele care lupta impotriva celulelor canceroase. Se poate transforma in orice: suc, salata, supa si alte mancaruri delicioase, dar mai ales sanatoase.


6. Rosiile in bulion. 

Multa lume considera rosiile proaspete foarte sanatoase. E adevarat, insa daca le fierbi, tomatele elibereaza licopen, un antioxidant care ajuta la intarirea sistemului imunitar. Potrivit unui studiu publicat in 2009 in Journal of Clinical Oncology, consumul de rosii poate preveni cancerul la prostate, dar licopenul este benefic si in cazul altor forme de cancer. Fierbeti rosiile si stocati-le in camara. Le puteti folosi la pizza, sos pentru spaghete, ciorbe, supe si alte feluri de mancare.


6 nov. 2013

12 reguli de bază ca să slăbeşti cu dieta mediteraneană




Dieta mediteraneană presupune un regim alimentar sărac în grăsimi rele, dar bogat în nutrienţi şi grăsimi esenţiale pentru sănătate. Acest stil de viaţă te poate ajuta să slăbeşti şi să fii sănătoasă. Află de la Dr. Oz ce reguli de bază trebuie să respecţi!

Dieta mediteraneană a fost îndelung studiată de experţii din întreaga lume, iar rezultatele au arătat de fiecare dată că ar fi una dintre cele mai eficiente diete atât pentru sănătate, cât şi pentru menţinerea unei greutăţi corporale în limitele normale. Alimentaţia dezechilibrată are un impact nociv asupra organismului, fiind unul dintre principalii factori care ne măresc cu 30% riscul de a suferi de boli de inimă şi cu 20% pe cel de a face accident vascular cerebral (AVC).

Dacă ai probleme cu greutatea sau cu sănătatea, atunci ai nevoie de schimbări permanente în alimentaţia ta zilnică pentru a scăpa de kilogramele nedorite şi a te menţine la o greutate normală. În acest fel, sănătatea ta nu va avea de suferit, iar tu vei fi mulţumită pentru că vei avea silueta mult dorită.

Dieta mediteraneană nu are nicio legătură cu un regim strict de slăbire, ci se referă la un stil de viaţă sănătos care are grijă de corpul tău. "Se consumă mâncăruri bazate pe legume, verdeţuri, cereale integrale, fructe, nuci, seminţe, ulei de măsline, peşte, ocazional pui şi foarte rar carne roşie. Toate aceste alimente se folosesc în stare proaspătă, nerafinate şi neprocesate", aflăm de la Lygia Alexandrescu, specialist în probleme de nutriţie.


Iată care sunt regulile de bază recomandate de Dr. Oz pe care trebuie să le urmezi dacă vrei să slăbeşti, mâncând sănătos:


1. Consumă ulei de măsline extravirgin!

Înlocuieşte margarina, untul, maioneza şi sosurile comerciale cu ulei de măsline. Acesta are un conţinut bogat în grăsimi mononesaturate "bune" care sunt necesare sistemului cardiovascular, dar şi antioxidanţi. Dacă vrei un dressing cremos optează pentru maioneza din avocado şi ulei de măsline extravirgin.


2. Limitează consumul de alcool!

Consumul de alcool nu trebuie să fie unul exagerat. De exemplu, 1 pahar de vin roşu este indicat la masa de seară, dar încearcă să nu măreşti foarte mult consumul.


3. Măreşte consumul de legume!

Dacă vrei să beneficiezi de efectele protectoare ale dietei mediteraneene, măreşte consumul de legume în stare crudă sau preparate foarte simplu. Atenţie! Cartofii nu se pun la socoteală, adică dacă vei mâncă de 2-3 ori pe zi carofi nu vei beneficia de toţi nutrienţii necesari.


4. Măreşte consumul de fructe!

Dieta mediteraneană presupune un consum ridicat de fructe în stare proaspătă. Aşadar nu ezita să incluzi în dieta zilnică mai multe tipuri de fructe, cât mai variate în colorit.


5. Măreşte consumul de leguminoase!

Asta înseamnă ca în fiecare zi să consumi leguminoase, cum ar fi soia, mazăre, fasole boabe, năut, linte.


6. Consumă doar cereale integrale şi pâine neagră!

Dieta mediteraneană permite consumul cerealelor, însă doar cele integrale. De asemenea, pâinea sau pastele din făină integrală pot constitui o soluţie pentru mesele tale.


7. Consumă nuci şi seminţe în stare crudă!

Nucile, migdalele, fisticul, seminţele de dovleac, seminţele de floarea soarelui, nucile braziliene, nucile caju sunt recomandate spre a fi consumate de câteva ori pe săptămână. Acestea conţin pe lângă nutrienţi valoroşi sănătate şi grăsimi bune.


8. Consumă peşte şi limitează consumul de carne roşie!

Este recomandat să consumi peşte de 2-3 ori pe săptămână, în defavoarea altor tipuri de carne pe care trebuie să le consumi mai rar (vită, porc, pui). 


9. Consumă rar lactate, carne şi ouă!

Produsele animale au un conţinut ridicat de grăsimi saturate care blochează arterele, afectând circulaţia sângelui.


cum sa slabesti rapid


10. Fără mezeluri şi afumături!

Mezelurile şi afumăturile nu fac parte din regimul mediteranean, acestea fiind consumate extrem de rar.


11. Duciurile şi prăjiturile mai rar!

Prăjiturile şi dulciurile din comerţ trebuie consumate doar ocazional.


12. Consumă multe plante aromatice

Este recomandat să consumi des mirodenii atât proaspete cât şi uscate: busuioc, coriandru, mentă, oregano, pătrunjel, salvie, mărar, cimbru, cimbrişor, rozmarin.

Sursa: eva.ro
Foto: eva.ro

5 nov. 2013

Oboseala şi ameţelile, cauzate de lipsa de fier





Muşchiul de vită gătit simplu conţine o cantitate însemnată de fier. Consumă-l cu moderaţie alături de alte alimente.

Tenul tău este lipsit de strălucire şi nu mai ai deloc energie? Deficienţa de fier poate să fie de vină, de aceea ar fi indicat să incluzi în dietă alimente bogate în acest mineral.

Celebrul Dr. Oz susţine că dificultatea în respiraţie, oboseala persistentă, ameţelile şi un ten tern pot să ascundă o deficienţă de fier. Ca să contracarezi aceste efecte trebuie să consumi mai multe alimente bogate în fier. Iată ce propune specialistul să incluzi în alimentaţia ta:

1. Scoicile şi midiile

Constituie o sursă importantă de fier, potrivit specialistului. De aceea le poţi include în alimentaţia ta, însă consumă-le în cantităţi moderate.


2. Muşchiul de vită

Dr. Oz susţine că fierul din produsele de origine animală se absoarbe de 2-3 ori mai uşor decât fierul din sursele vegetale. Astfel, specialistul recomandă 1-2 porţii pe săptămână de carne roşie (muşchi de vită), carne de porc slabă, peşte sau pasăre.


3.Spanacul


Este o sursă importantă de fier.
Acesta se absoarbe mai uşor atunci când este asociat cu alimentele bogate în vitamina C. Vitamina C facilitează absorbţia fierului. O combinaţie excelentă este salata de spanac crud sau înăbuşit cu ardei roşu şi un dressing simplu din ulei de măsline şi zeamă de lămâie.


cum sa slabesti repede


4. Lintea

Este o sursă importantă de proteine şi fier care nu trebuie să lipsească din dieta noastră. Potrivit specialistului, o jumătate de cană cu linte conţine 40% din necesarul zilnic de fier.


5. Ficatul de pasăre

Înăbuşit şi consumat alături de legume la cuptor, ficatul de pasăre poate să constituie o soluţie pentru a mări aportul de fier.


5. Tofu (brânza din soia)

Are un conţinut bogat în calciu şi fier, fiind o alternativă potrivită pentru persoanele vegetariene. O jumătate de cană cu tofu asigură 36% din necesarul zilnic de fier. Pune bucăţele de tofu în salată. 

Sursa: eva.ro
 
Foto: eva.ro

Ce mănâncă 5 nutriţionişti celebri la micul dejun




Cereale integrale, smoothie, omletă sau sandviş cu unt de arahide? Sunt câteva dintre recomandările pe care specialiştii le oferă, dar le şi respectă la masa de dimineaţă.

Ca să nu rămâi în pană de idei pentru micul dejun, cea mai importantă masă a zilei, iată care sunt recomandările oferite de 5 nutriţionişti celebri din străinătate. Ei le respectă şi te poţi inspira din meniul lor!


1. Smoothie roz energizant

Nutriţionistul Rochelle Sirota preferă terciul de ovăz cu seminţe de chia, scorţişoară şi sirop de arţar în zilele friguroase. Însă în timpul verii optează pentru un smoothie răcoritor, combinând: 2 linguri de pudră proteică, 1 banană, o cană cu afine/fructe de pădure, 1 lingură cu unt de cocos, 1 linguriţă cu pudră de maca, 1 linguriţă cu pudră de camu camu, 1 linguriţă cu extract de vanilie şi puţină sare de mare roz. Se amestecă în blender şi se ornează cu boabe de cacao sfărâmate, seminţe de in şi seminţe de chia. Toate aceste ingrediente le găseşti în magazinele naturiste.


2. Ouă jumări cu brânză şi roşii

Nutriţionistul Elisa Zied, autoarea cărţii "Younger Next Week" preferă ouăle jumări şi brânza Cheddar puse peste pâine integrală prăjită. Un alt mic dejun pe care-l preferă este obişnuitul bol cu cereale integrale amestecate cu fructe de pădure, nuci/seminţe crude şi lapte semidegresat.


3. Sandviş cu unt migdale şi fructe


Nutriţionistul Dawn Jackson Blatner are patru variante de mic dejun pe care le roteşte în funcţie de dispoziţie.
Terciul de ovăz cu nuci/seminţe şi fructe îl alege atunci când îi este foarte foame la micul dejun. În dimineţile în care senzaţia de foame nu este accentuată, nutriţionistul preferă un smoothie verde (frunze de spanac, banana, nuci/seminţe, lapte vegetal). Când are mai mult timp liber dimineaţa, nutriţionistul preferă o omletă cu tofu şi spanac alături de pâine integrală prăjită. Atunci când este pe fugă, nutriţionistul mănâncă pâine prăjită cu unt de migdale şi fructe proaspete.


4. Terci de ovăz cu vanilie şi cireşe

Nutriţionistul Angela Ginn-Meadow preferă două variante de mic dejun. Un terci cu cireşse uscate şi extract de vanilie sau albuşuri de ou amestecate cu spanac, ceapă, ardei roşu şi brânză pe pâine prăjită.


5. Pizza rapidă cu chifle din făină integrală

Nutriţionistul Joy Bauer preferă să facă pizza rapidă cu ajutorul unor chifle din făină integrală. Taie chiflele în două, pune pe fiecare jumătate sos de roşii, mozzarella, parmezan şi ardei roşu. Apoi le introduce la cuptor până ce se topeşte brânza. 

Sursa: eva.ro
Foto: eva.ro

5 alimente la care nu te-ai fi gândit să le foloseşti la prepararea unui desert




Budinca de ciocolată care are ca ingredient de bază avocado este un deliciu şi nu te-ai fi gândit niciodată că poţi să foloseşti acest fruct pentru desert. Dar, mai există şi alte astfel de ingrediente!

În încercarea de a schimba reţetele tradiţionale, astfel încât să conţină doar ingrediente sănătoase şi să fie mai uşoare, se pare că există numeroase alternative pe care te poţi baza. Iar când vorbim despre deserturi, cine nu şi-ar dori o variantă cât mai uşoară a unui preparat, dar la fel de gustoasă şi cu un conţinut caloric mult mai mic. Astfel, că untul, zahărul rafinat, făina albă rafinată pot să fie înlocuite, fără să afecteze gustul per ansamblu al desertului.

Iată câteva dintre cele mai potrivite alimente pe care te poţi baza în prepararea deserturilor:


1. Avocado

Este înlocuitorul perfect al untului, datorită consistenţei sale cremoase. Îl poţi folosi ca să faci budincă, amestecându-l cu cacao pudră şi miere de albine. De asemenea, foloseşte-l în reţete tale pentru a înlocui untul au măcar o parte din cantitatea folosită. Merge de minune în reţetele de brioşe, fursecuri (cookies) şi checuri. 

2. Seminţele de in

Pentru fiecare ou pe care vrei să-l înclouieşti amestecă 1 lingură de seminţe de in măcinate cu 3 linguri de apă şi lasă-le câteva minute. Este liantul perfect pentru orice desert care necesită ouă.


3. Sosul de mere

Acesta poate să înlocuiască untul sau uleiul, reducând astfel valoarea calorică a preparatului final. Merge de minune pentru brioşe. Dacă reţeta cere o jumătate de cană cu unt, înlocuieşte o parte din unt cu o jumătate de cană cu sos de mere (poţi să-l faci în casă lăsând merele la fiert în puţină apă, miere şi scorţişoară, după care le dai prin blender). De asemenea, dulceaţa merelor va face ca reţeta să necesite mai puţin zahăr.


4. Boabele de fasole neagră sau roşie

Înlocuiesc făina albă rafinată, lucru care nu poate decât să fie benefic pentru sănătate şi pentru siluetă. Nu te-ai fi gândit la acest lucru, dar se pare că reţetele de negresă cu fasole neagră ies de-a dreptul delicioase. Foloseşte o cană de pastă de fasole pentru a înlocui o cană cu făină, reuşind să scazi conţinutul caloric al desertului cu mai bine de 200 de calorii. Merge de minune în prăjiturile cu ciocolată, în special pentru negresă sau orice blat închis la culoare.


5. Nucile

Înlocuiesc făina sau biscuiţii din blatul pe care îl faci pentru cheesecake sau tarte cu fructe. Amestecă o cană de nuci uscate cu 5-6 curmale, sare şi 2 linguri de ulei vegetal (de preferat ulei de cocos) în robotul de bucătărie. Apasă compoziţia în forma pentru tarte şi las-o la cuptor până când devine aurie la suprafaţă. De asemenea, nucile (cât şi nucile caju) pot să înlocuiască şi crema de brânză, dacă le laşi câteva ore în apă, la înmuiat. Apoi le mixezi împreună cu miere de albine, zeamă de lămâie şi aromele pe care le doreşti. 

Sursa: eva.ro
 
Foto: eva.ro

5 alimente care-ţi taie pofta de mâncare şi te ajută să slăbeşti



Rodiile conţin antioxidanţi şi nutrienţi care te ajută să arzi caloriile mai uşor, stimulează metabolismul şi te scapă de kilogramele în plus.

Există câteva alimente care au rolul de a te apăra de kilogramele în plus, datorită faptului că nu mai pofteşti la diverse produse nesănătoase. Potrivit unui specialist în nutriţie invitat la emisiunea celebrului Dr. Oz după o săptămână în care ai consumat aceste alimente îţi va fi mult mai uşor să rezişti în faţa ispitelor culinare de tot soiul.

Iată o lista cu alimentele care-ţi taie pofta de mâncare


1. Rodiile

Au un conţinut ridicat de antioxidanţi care stimulează metabolismul. De asemenea, rodiile nu generează o creştere bruscă a glicemiei, de aceea sunt recomandate diabeticilor şi persoanelor care îşi doresc să slăbească. O substanţă numită punicalagina care se regăseşte din abundenţă în rodii ajută la scăderea colesterolului rău şi a tensiunii arteriale.

Se poate folosi în foarte multe preparate: peste cerealele de la micul dejun, peste terciul de ovăz, ca gustare simplă, în iaurt, în prăjituri, budinci, smoothie-uri şi salate. Rodia se taie pe jumătate, după care se bate fiecare jumătate cu o lingura grea sau un mâner de cuţit, iar seminţele vor cădea singure în bol.


2. Fasolea roşie uscată

Boabele de fasole roşie sunt o sursă importantă de proteine, fier, potasiu, acid folic şi magneziu. Sunt potrivite pentru diabetici, deoarece conţin amidon rezistent, ceea ce înseamnă că multe dintre calorii nu sunt absorbite. De asemenea, datorită conţinutului bogat în fibre solubile, fasolea roşie conferă o senzaţie de saţietate de lungă durată şi scade colesterolul rău.

Foloseşte boabele de fasole în salate gustoase, supe, pateuri vegetale, tocăniţe.



3. Pudra de cacao

Este singura sursă dulce pe care specialistul invitat în emisiune o permite persoanelor care vor să scape de poftele culinare şi să slăbească. Poţi să o foloseşti în smoothie-urile de dimineaţă în combinaţie cu banana care va îndulci băutura. De asemenea, poţi să pui cacao în terciul de ovăz pe care să-l îndulceşti cu ajutorul unui piure de fructe (banane, mere, pere).


4. Dovleacul

Printre nutrienţii pe care-i găsim în dovleac se numără: vitamina A, B1, B3, B6, C, E, acid folic, calciu, potasiu, seleniu, fiert, mangan şi fibre. Dacă eşti dependentă de carbohidraţi, dovleacul este soluţia cea mai bună ca să-i înlocuieşti pe cei rafinaţi cu ceva sănătos şi săţios. De asemenea, dovleacul conţine fibre care te ajută la slăbit. Consumă o cană cu dovleac copt în fiecare zi ca să-ţi potoleşti pofta de paste/pâine.


5. Nucile caju

Nucile şi seminţele crude constituie cea mai bună soluţie pentru a introduce grăsimi sănătoase în alimentaţia ta. Specialistul recomandă folosirea nucilor caju pentru a prepara dressing-uri cremoase pentru salatele tale. De asemenea, nucile caju le poţi folosi pentru a face lapte, creme delicioase pentru prăjituri/tort, dar şi smoothie-uri cu fructe. Un exemplu de dressing pe care-l poţi prepara este să amesteci în blender nuci caju cu seminţe de susan, oţet din vin alb şi portocală.

Sursa: eva.ro
Foto: eva.ro

25 dec. 2012

Cum se asociaza cel mai bine alimentele de Sarbatori




Pentru o digestie cat mai buna si pentru a nu lua kilograme in plus este necesara o atentie sporita la asocierea alimentelor servite de Sarbatori. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, explică cum trebuie să asociem mâncărurile de Crăciun si de Revelion.

Carnea de porc, ca de altfel toate proteinele grase, nu trebuie asociată cu garnituri de tip mămăliguţă, cartofi, mai ales prăjiţi, sau pâine deoarece carnea grasă nu se poate asimila în aceste condiţii. Putem combina, în schimb, ca garnitură, legume, în special cele preparate la grătar.

"Legumele ajută foarte mult digestia proteinei grase. Murăturile fermentate, nu cele în oţet, asociate cu carnea de porc, ajută foarte mult la digestie. Moderaţia ajută foarte mult", spune doctorul Mencinicopschi.

Desertul (dulciurile în general) trebuie să fie simplu şi consumat cu moderaţie, iar cozonacul de exemplu poate fi înlocuit cu baclavaua.

Fructele se mănâncă la o distanţă de cel puţin o oră, două de celelalte alimente. Combinate cu mâncărurile din carne de porc sau cu dulciurile, nu se vor digera, iar efectul va fi unul de balonare.

Ca la orice ocazie speciala alcoolul trebuie să fie consumat cu multă moderaţie. Consumul în exces, împreună cu găsimea, poate să ducă la situaţii foarte grave, cum ar fi pancreatita acută.

1 dec. 2012

6 cine delicioase pe care le prepari în 12 minute


Dacă nu ai idei pentru masa de seară, poti să prepari şase reţete delicioase şi sărace în grăsimi, numai bune pentru cină. Descoperă cât de rapid poţi să găteşti o cină sănătoasă!

Ştii deja că masa de seară trebuie să fie una uşoară şi că nu este recomandat să mănânci după orele 20:00. Astfel, riscul de a te îngrăşa este mult redus şi nu vei avea probleme cu somnul. În loc să alegi mâncarea de la fast-food sau semipreparatele din supermarket, poţi să te bazezi pe legumele congelate sau pe carnea de peşte/pui care se prepară foarte rapid pe grătar.

Iată câteva opţiuni rapide pentru o cină sănătoasă care nu îţi ia mai mult de 12 minute ca să o prepari:

1. File de peşte la grătar cu tzatziki şi mazăre


Ingrediente
4 fileuri mici de peşte (de exemplu chefal)

Pentru sosul tzatziki
  • 1 iaurt mic
  • 2 castraveţi mici
  • o jumătate de legătură de mărar
  • 1 căţel de usturoi
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 1 ardei iute roşu
  • zeama de la o jumătate de lămâie
  • sare, piper

Pentru garnitură
  • 1 lingură de unt
  • 2 căni fasole verde congelată
  • 2 căţei de usturoi pisaţi
  • sare, piper.

Mod de preparare

1. Pune bucăţile de peşte într-un grill din teflon.
2. Se taie mărunt castraveţii şi se amestecă cu iaurtul, usturoiul pisat, uleiul de măsline, zeama de lămâie, sare, piper şi o parte din mărarul tocat mărunt.
3. Pentru garnitură încălzeşte o tigaie, pune untul la topit şi adaugă fasolea verde, usturoiul pisat, sarea şi piperul. Lasă fasolea maxim 10 minute amestecând constant.
4. Aşază bucăţile de peşte în farfurie, toarnă peste ele sos tzatziki. Lângă peşte se pune fasolea verde şi se presară mărar proaspăt şi rondele de ardei iute roşu.

Se introduce tava cu peşte la cuptor pentru 20-25 de minute, la o temperatura de 170C. Legumele se frig pe grătar pe ambele parţi, se scot într-o tavă şi se stropesc cu oţet balsamic, se asezonează cu sare şi piper.
Se pregăteşte sosul de unt şi lămâie, într-o cratiţă/sosiera se fierb 500 ml apă, se adauga Knorr Sos de unt şi lamaie şi se fierbe pentru 2 minute.
Spre finalul fierberii se adaugă  capere (sotate în unt şi stropite cu vin alb).
Fileul de peşte se serveşte la farfurie cu legume la grătar şi sos de capere.


2. Salată răcoritoare cu quinoa şi legume


Ai nevoie de: 1/2 cană cu quinoa fiartă în cantitate dublă de apă, castraveţi, ardei, puţină ceapă, pastă de susan sau ulei de măsline, sare, piper şi verdeaţă proaspătă. Se amestecă toate ingredientele.


3. Legume la wok cu fâşii din piept de pui/curcan


Ai nevoie de: un amestec congelat pentru wok, o bucată de piept de pui tăiat fâşii, ulei de măsline, un căţel de usturoi, seminţe de coriandru, curry, sare de mare şi piper.


4. Paste integrale cu sos de avocado


Ai nevoie de: o cană cu paste integrale fierte pe care să le amesteci cu pastă de avocado. Ca să prepari sosul se pisează avocado şi se amestecă cu sare de mare, piper, un căţel de usturoi, frunze de busuioc şi pastă de susan (tahina).


5. Sandviş cu ciuperci


Vei folosi 2 ciuperci mari pentru a înlocui chifla. Ca să le conferi o aromă, lasă-le 3-4 minute sub capac, într-o tigaie în care ai călit puţină ceapă cu ulei. După ce s-au răcit puţin, aşază între ele o felie de brânză, rondele de ceapă, felii de ardei, o frunză de salată verde.


6. Taco cu boabe de fasole, busuioc şi salsa


Pentru salată am folosit:
  • 1/2 cană boabe de fasole roşie;
  • 1 roşie, tăiată cubuleţe;
  • 1 ardei, tăiat cubuleţe;
  • 1 castravete, tăiat cubuleţe;
  • 1 ceapă roşie mică, mărunţită;
  • 1/2 legătură de pătrunjel;
  • 1/2 legătură de mărar;
  • un pumn de frunze de busuioc proaspăt;
  • rondele de ardei iute;
  • sare de mare;
  • piper negru;
  • ulei de măsline presat la rece (data viitoare voi folosi pastă de susan).

Se amestecă toate ingredientele şi se adaugă în feliile de tortilla din porumb.

Pentru sosul salsa:
  • 2 roşii;
  • 1 ceapă mică;
  • 1 căţel de usturoi;
  • 1 ardei iute;
  • sare de mare.

Se amestecă toate ingredientele în blender. Se poate consuma crud sau îl poţi fierbe 2-3 minute la foc mediu. 

Sursa: eva.ro
Foto: eva.ro

23 sept. 2012

Supă cremă de dovleac cu curry şi ghimbir




Dacă ai poftă de o supă cremoasă şi aromată nu uita că dovleacul este foarte hrănitor. Eva.ro te învaţă să prepari o supă rapidă care nu necesită foarte multe ingrediente şi va fi pe placul întregii familii. 

Ingrediente

1/2 dovleac plăcintar, tăiat cubuleţe
1 morcov, tăiat rondele
3-4 linguri cu ulei de măsline
1 ceapă medie
1/4 linguriţă cu seminţe de coriandru măcinate
1/4 linguriţă cu ghimbir ras
1 linguriţă de curry
sare de mare
piper negru măcinat
apă cât să acopere toate ingredientele.

Mod de preparare

În uleiul încins se pun seminţele de coriandru, ghimbirul şi curry, după care se adaugă ceapa tocată.
De îndată ce s-a călit puţin ceapa, se adaugă bucăţile de dovleac şi rondelele de morcov.
Se condimentează cu sare şi piper, după care se acoperă cu apă şi se lasă la fiert aproximativ 20-30 de minute.
Se pune supa în blender şi se amestecă până obţii o consistenţă cremoasă.
Se poate servi cu ardei iute, crutoane, ardei iute sau pătrunjel proaspăt tocat.

Sursa: eva.ro
 
Foto: eva.ro

13 apr. 2011

Cum sa ne preparam corect o ciorba

Ciorbele sunt preparate specific romanesti pregatite fie numai din legume, fie mixte: carne, organe, lapte, oua, fiind intotdeauna acrite.

 
Ciorbele de post – usoare pentru digestie
Ciorbele fara carne, peste, derivate de lapte sau oua, daca sunt preparate cu amidonoase in cantitati mari (cartofi, orez) nu ar fi bine sa se acreasca puternic. Acrirea puternica a acestor ciorbe determina o scadere a digestibilitatii amidonoaselor, care in asociere cu painea induc procese de fermentatie, putrefactie, balonari si disconfort digestiv.
De aceea, cel mai usor de digerat sunt ciorbele pregatite cu multe legume: varza, telina, morcovi, conopida, broccoli, morcovi, praz, ceapa, ardei in combinatie cu leguminoasele fasole boabe, naut, linte, bob, mazare, hrisca.

Ciorbele “de dulce”
Deoarece sunt preparate cu proteine de origine animala, ar fi recomandat sa nu se foloseasca in acelasi timp combinatii de diferite carnuri, cu lapte sau derivate (branzeturi), oua. In aceste ciorbe nu ar trebui adaugate amidonoase (cartofi, orez, cereale), deoarece nu pot fi digerate in mediul acid.

Ciorba cu perisoare
Perisoarele nu sunt alimente sanatoase. De obicei, perisoarele pentru a fi legate trebuie preparate cu albus de ou, orez, amidon. Aceste asocieri sunt indigeste, iar carnea tocata nu este indicata datorita oxidarii rapide a grasimii din ea, devenind astfel indigesta si toxica.

Ciorba de burta
La prepararea acesteia se utilizeaza in special stomacele de vita, curatate si transate sub forma de fasii. Acest organ contine proteine cu valoare biologica relativ scazuta. De asemenea, burta contine grasimi saturate in cantitati semnificative. Datorita continutului ridicat in purine si grasimi, burta si preparatele sale nu sunt recomandate celor cu hiperuricemie, guta si celor supraponderali. Asezonarea ciorbei de burta cu multa smantana ii inrautateste digestibilitatea si ii creste densitatea calorica.

9 apr. 2011

Cum alegem corect un vas de gatit

Prin preparare, ingredientele bogate în vitamine, proteine şi minerale îşi pierd din valoarea nutritivă. Invaţă cum să alegi vasele de gătit pentru a păstra întregi proprietăţile alimentelor.

Prăjirea alimentelor este cel mai discutat subiect de către nutriţionişti când vine vorba de mâncare sănătoasă. Şi nu este vinovat doar uleiul, ci şi vasul în care gătim. Unele tigăi conţin substanţe nocive care pot altera mâncarea.


Din ce e făcută o tigaie sănătoasă

Trebuie să fie fabricată din aluminiu, care repartizează căldura integral, să aibă un înveliş antiadeziv, fără substanţe nocive, şi să indice temperatura optimă de gătire.

Tigăile din teflon de generaţie nouă au înlocuit substanţele nocive, PFOA (e extrem de nocivă, scade fertilitatea şi afectează fetuşii), cadmiu şi plumb, utilizate în mod curent pentru realizarea învelişurilor antiadezive cu un polimer cunoscut sub denumirea de politetrafluoretilenă (PTFE).


De ce e important materialul

Pentru că vasele se zgârie, se crapă şi pot interacţiona cu mâncarea. Însă chiar dacă învelişul non-adeziv din PTFE este crăpat, nu există riscuri din punct de vedere al sănătăţii. 

Această substanţă nu reacţionează cu mâncarea. În cazul în care sunt ingerate particule din inveliş din cauza zgârieturilor, nu există riscuri: particulele sunt total inofensive în corp.


Gătitul fără ulei, marele avantaj al tigăilor din teflon 

Învelişul non-adeziv permite gătitul fără grăsimi, reducând riscul bolilor cardio-vasculare şi al cancerului.

Astfel, mâncarea nu se arde, nu se afumă (fumul este cancerigen), îşi păstrează proprietăţile nutritive şi este slabă caloric.


Vasul jena, bun pentru cuptor

Vasele de tip jena sunt făcute dintr-o sticlă tratată astfel încât să reziste la temperaturi mari şi să nu se spargă uşor.

Ele distribuie uniform căldura şi se folosesc în special pentru gătitul la cuptor, pentru prepararea fripturilor, legumelor sau a deserturilor.

16 mar. 2011

Cum preparam mancarea? Feriti-va de caserole si staniol!

Încălziţi alimentele la microunde doar în farfurie, nu în vase din plastic. Anumite caserole sunt mai sigure pentru depozitare.
 
Medicii vă recomandă să evitaţi să gătiţi alimente în folie sau vase de aluminiu, dar şi să le depozitaţi în ele. Caserolele din plastic în schimb sunt total contraindicate pentru încălzirea sau prepararea mâncării la microunde. Staniolul conţine ioni toxici din aluminiu care aduc un lanţ de probleme, de la cancer la osteoporoză, iar controversata substanţă Bisfenol A din unele caserole poate afecta fertilitatea, în special în cazul bărbaţilor. La microunde, substanţa toxică trece mai uşor în mâncare.

Scăpaţi de aluminiul din bucătărie
Pe cât este de nociv, pe atât este de “prezent” în casa noastră: în alimente, în staniolul în care împachetăm sandviciurile, în vasele de gătit şi tacâmuri, în antiperspirante, chiar şi în unele medicamente. Şi apa conţine aluminiu, dar sub formă de săruri, fiind singura situaţie când nu este nociv.
“Ionii de aluminiu pot ajunge în alimente şi, odată ingeraţi, au un efect toxic, în special asupra creierului. În top se află afecţiunile neurovegetative (Alzheimer, Parkinson), anemie, afecţiuni pulmonare. În plus, împiedică absorbţia calciului, crescând astfel riscul de osteoporoză sau alte boli ale oaselor”, atrage atenţia prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, specialist în alimentaţie.
Pentru a preîntâmpina apariţia acestor afecţiuni, scăpaţi rapid de toate ustensilele şi recipientele de aluminiu din bucătărie, renunţaţi la a mai găti în folie de aluminiu, nu mai cumpăraţi bere şi răcoritoare la cutie. Cercetaţi eticheta produselor şi aveţi grijă să nu apară fosfatul de aluminiu.
De fiecare dată când cumpăraţi caserole de plastic, verificaţi codul de reciclare de pe ambalaj. Dacă observaţi cifra 3 sau 7, atunci acea caserolă sigur nu trebuie să ajungă în frigider. Caserolele periculoase sunt de două tipuri: cele din PVC (numărul 3) şi cele care conţin BPA sau Bisfenol A (numărul 7). PVC-ul este unul dintre cele mai nocive tipuri de plastic, având în compoziţie DEHA, care poate afecta ficatul şi poate aduce chiar cancer.
Pe de altă parte, Bisfenolul A a stârnit o serie de controverse “cancerigene”, iar în multe ţări a fost interzisă comercializarea produselor care îl conţin. “BPA creşte nivelul de estrogen, ceea ce face ca fetele să intre mai rapid la pubertate şi măreşte riscul de cancer ovarian şi de sân. De asemenea, bărbaţii care se expun la BPA au un risc crescut de a face cancer testicular. Bisfenolul afectează fertilitatea la ambele sexe, cu precădere la bărbaţi”, atrage atenţia prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. 






Cum recunoaşteţi caserolele cele mai periculoase
Contaminarea se poate face dacă alimentele sunt încălzite la microunde, prin contactul cu un lichid foarte cald sau cu mâncare acidă (mâncăruri grase, brânzeturi, lactate, dulciuri etc.). Sfatul specialistilor este să cercetaţi cu mare atenţie etichetele atunci când cumpăraţi plastice care vor intra în contact cu alimentele (căutaţi simbolul PC, in scripţionat într-un triunghi, plus o cifră între 1 şi 7, ocoliţi caserolele notate cu 3 sau 7).
Bisfenolul A se transmite rapid în alimente dacă încălzim mâncarea direct în caserole în cuptorul cu microunde.
“Microundele încălzesc rapid mâncarea, dar, în acelaşi timp, alterează glucidele, lipidele, proteinele, vitaminele şi enzimele, iar radiaţiile emanate cresc şi de zece- douăsprezece ori cantitatea de Bisfenol A”, adaugă specialistul Mencinicopschi.

“Ionii de aluminiu pot ajunge în alimente şi, odată ingeraţi, au un efect toxic, în special asupra creierului.“
PROF. DR. GHEORGHE MENCINICOPSCHI, specialist în alimentaţie


UTIL
Prosoape sigure
Prosoapele de bucătărie adună în ţesătura lor umezeală, microbi, acarieni, praf, spori de mucegai. Ar trebuie spălate la temperaturi de peste 60 de grade C, folosind programe ce durează cel puţin o oră. Şi, pentru că nu sunt deloc igienice, acestea ar trebui înlocuite cu prosoape de unică folosinţă.
De asemenea, lavetele şi bureţii ar trebui spălaţi după fiecare întrebuinţare şi schimbaţi săptămânal.