15 oct. 2011

Celulita mea: 5 soluţii secrete

Contrar părerilor că celulita are legătură cu grăsimea, celebrul Dr. Oz susţine că ea este mai degrabă asociată cu schimbările care se petrec în structura pielii. Află ce remedii eficiente a recomandat specialistul în cadrul emisiunii sale!


90% dintre femei susţin că au probleme cu celulita. Dacă până acum specialiştii ne atenţionau că această afecţiune are legătură cu depozitele de grăsime care-şi fac apariţia sub piele, dr. Oz a dezvăluit în emisiunea sa, "The Dr. Oz Show", că aspectul de coajă de portocală este dat de structura pielii. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, stratul de piele devine mai subţire, iar printre principalii factori care favorizează acest lucru se numără stresul, schimbările hormonale, fumatul şi alimentaţia proastă. Astfel îşi face apariţia acel aspect de coajă de portocală care ne dă atât de multe bătăi de cap.


Dacă ai încercat toate trucurile pe care le-ai avut la îndemână pentru a atenua celulita şi nu au dat roade înseamnă că le-ai scăpat din vedere tocmai pe cele care sunt eficiente.


Iată ce remedii ieftine şi eficiente recomandă dr. Oz:

1. Aplică zilnic o cremă anticelulită cu cafeină!

Sunt eficiente, ieftine şi uşor de găsit. Prin aplicarea cremei cu cofeină, zonele cu probleme se deshidratează şi aspectul pielii se îmbunătăţeşte. Astfel, pielea devine mai fermă şi cu un aspect neted. Acum ştii ce cremă trebuie să alegi pentru a obţine rezultate vizibile! Uită-te pe lista cu ingrediente şi alege cremele anticelulită care au o concentraţie de cafeină de 5%.

2. Alege lenjeria fără bandă elastică!

Atunci când vrei să cumperi bikini trebuie să-i alegi pe cei care nu au elastic în partea de sus pentru că acesta accentuează celulita. Este de preferat ca partea de sus a chilotului pe care îl alegi să fie din dantelă care să nu exercite o presiune în zona respectivă.

3. Împachetare cu alge marine o dată pe săptămână

Poţi să-ţi prepari o mască cu alge marine pe care să o aplici pe zonele problematice. Amestecă pudră de alge marine cu argilă, zeamă de lămâie şi miere de albine. Cu ajutorul unei spatule se aplică masca pe zonele cu probleme, se împachetează cu folie alimentară şi se lasă să acţioneze 25 de minute.

4. Exfoliază-te cu zaţ de cafea!

Nu arunca niciodată zaţul de cafea, ci păstrează-l pentru seara când te întorci de la serviciu şi să-l foloseşti pentru exfolierea zonelor afectate de celulită. Amestecă-l cu puţină cacao şi ulei de măsline, masează zonele cu celulită, lasă-l să acţioneze 10 minute şi îndepărtează cu apă caldă.

5. Împachetări cu unt de cacao sau unt de shea

Foloseşte unt de cacao sau unt de shea nerafinate, masează zonele problematice, împachetează-le cu folie alimentară şi lasă să acţioneze cât mai mult. La final este indicat să nu faci duş 6-8 ore pentru a permite substanţelor active să acţioneze.

Atenţie la alimentele care favorizează celulita!

Potrivit prof. dr. nutriţionist Gheorghe Mencinicopschi, nu trebuie să ai kilograme în plus pentru a avea celulită. Cunoscută şi sub denumirea de coajă de portocală, celulita afectează 90% dintre femei, indiferent dacă sunt slabe, cu o greutate normală, supraponderale sau chiar dacă fac sport cu regularitate. Cum nu poţi schimba mulţi dintre factorii de risc pentru celulită, trebuie să acorzi o mare importanţă alimentaţiei:


1. Sucurile carbogazoase şi fresh-urile în exces
2. Cafeaua în exces
3. Alcoolul în exces
4. Prăjelile şi alimentaţia de tip fast-food
5. Mezelurile şi alte grăsimi animale preparate industrial (conserve, semipreparate, pate)
6. Dulciurile şi alimentele rafinate. 


Sursa: Eva.ro

Slăbit rapid: 7 exerciţii care te scapă de celulită în 45 de minute

Pare greu de crezut, însă, cu un program serios de exerciţii fizice şi cu o alimentaţie corespunzătoare, coaja de portocală pe care o urâm atât de tare poate să dispară într-un timp foarte scurt. Specialistul Valeriu Popa de la Technogym Master Trainer ne-a explicat ce reprezintă fiecare exerciţiu în parte, care este utilitatea lui şi câte repetări este nevoie să facem. În plus, ne-a vorbit şi despre cum trebuie să ne alimentăm. 

"Pentru a fi cât mai realişti, trebuie să înţelegem că atunci când vorbim de eliminarea celulitei, este important de ştiu ce este si cum apare. Practic este vorba de mărirea în volum a celulelor grase, datorată mai multor factori, cum ar fi: stilul de viaţă, alimentaţia, sedentarism, etc.", ne spune Valeriu Popa.

Depozitele respective constituie combustibil pentru organism. Aşa cum dacă o maşină stă pe loc combustibilul nu se consumă, la fel şi în cazul celulitei, dacă nu există efort susţinut pentru o anumită perioadă de timp, nu avem cum să vorbim de eliminarea ei. Două lucruri sunt foarte importante: mişcarea şi alimentaţia!

"Consumă alimente bogate în proteine (peşte şi ouă), legume verzi şi fibre vegetale - au rolul de a facilita digestia - redu consumul de alimente bogate în glucide (bomboane, prăjituri) sau în lipide (unt şi carne roşie), consumă ceai şi supe de legume. Nu uita să te hidratezi, să bei cel puţin 1,5 l de apă în fiecare zi. Un organism care nu duce lipsa de apa te va ajuta in efortul de a scapa de celulita. Mai mult, contează să faci şi o schimbare în atitudine şi să ai voinţă! Trebuie să ajungi să conştientizezi că a practica sport nu înseamnă să îţi dedici timp doar pentru o lună sălii de fitness – sportul este un stil de viaţă pe care trebuie să ţi-l însuşeşti, să îl faci de drag şi să nu îl priveşti ca pe un lucru greoi", explică specialistul. 



1. Genuflexiuni la presă orizontală

Genuflexiunile sunt exerciţii de bază care implică în mişcare grupe mari de muşchi, ideale pentru un consum caloric ridicat şi pentru tonifierea zonelor de interes. Folosind presa orizontală nu te mai preocupi de poziţia corectă, tehnică de execuţie, de siguranţă, nu este nevoie decât să ajustezi greutatea. De restul se ocupă presa, ea te conduce în efectuarea corectă a exerciţiului.
Recomand 4 serii x 15 - 20 repetări.

2. Extensii pentru fesieri

Este un aparat care imită clasicele exerciţii efectuate la saltea. Avantajul acestui aparat îl constituie faptul că izolează foarte bine grupa musculară targetată şi protejează spatele.

Cand vorbim de numărul de repetări, greutatea folosită nu trebuie să ne permită efectuarea lor cu uşurinţă, musculatură implicată în efort trebuie să fie serios "întrebuinţată" pe parcursul ultimelor repetări. Pentru un antrenament eficient, pauza nu trebuie să depăşească două minute, recomandabil o pauză activă, timp în care ne mişcăm, eventual efectuăm câteva exerciţii de stretching.
Recomand 4 serii x 15-20 repetări.

3. Abductori şi Adductori

Iarăşi vorbim de două exerciţii care nu ar trebui să lipsească din programul de antrenament atunci când obiectivul este cel de a elimina celulita. La fel ca şi în cazul exerciţiilor de mai sus este recomandabil un număr de 4 serii a câte 15-20 repetări. De la antrenament la antrenament putem varia viteza de execuţie, o serie în care mişcările sunt efectuate uşor şi controlat şi o serie în care mişcările sunt mai scurte şi efectuate ceva mai rapid.

4. Crunch and Rotary Torso

Zona abdominală, de asemenea o zona pe care trebuie să punem accent, dar atenţie, nu este nevoie să o lucrăm în fiecare zi. Este o grupă musculară ca oricare alta şi trebuie să-i alocăm o perioadă de refacere. Aşa că, antrenând zilnic abdomenul, nu facem decât să supraantrenăm acestă grupă, nicidecum să ne atingem obiectivul.
Recomand efectuarea a 3 exerciţii diferite a câte 3-4 serii x 15-20 repetări.

5. Banda de alergat este unul dintre cele mai importante aparate când vine vorba despre combaterea celulitei.

Efectele sunt şi mai benefice atunci când banda de alergat permite utilizatorului să alerge pe "teren înclinat", întărind şi mai mul corpul şi sistemul cardiovascular. Este recomandată pentru început o scurtă pregătire de 2 minute la o viteză mai mică, după care succesiv se va trece la o viteză mai mare.
Recomand şedinţele de minim 20 de minute.

6. Technogym Vario permite pierderea în greutate prin alegerea mişcării preferate

Îl poţi folosi ca stepper, eliptic, ba chiar imită pasul de alergare. Mişcarea automată a picioarelor ajustează traiectoria echipamentului, oferind cea mai potrivită distanţă între paşi şi implicit un exerciţiu corect şi eficient. În acest fel, Vario reduce oboseala şi garantează maximum de calorii consumate.
Este recomandată efectuarea şedinţelor cu o durată de 15-20 de minute. De fapt, antrenamentul cardio pentru a fi eficient şi a consuma din depozitele de grăsimi, trebuie să aibă o durată de minim 20 de minute. Aşa că, indiferent de ce aparat cardio decid să folosesc, antrenamentul meu trebuie să treacă de acestă durată. Ca o soluţie secundară, pentru cei care nu pot lucra mai mult de câteva minute pe un aparat, este de a efectua un circuit folosind toate echipamentele cardio recomandate.

7. Technogym Cardio Wave este un aparat pentru antrenament cardiovascular care te menţine în acelaşi timp pe 3 planuri ale mişcării.

O singură mişcare a acestui aparat te ajută să îndepărtezi cât mai repede celulele grase nedorite, să îţi dezvolţi armonios musculatura, să îţi tonifici muşchii şi să dai jos kilogramele în plus. Mai mult, el lucrează extraordinar zona coapselor, ajutându-te să pierzi repede câţiva centimetri. 

Sursa eva.ro

8 semne că ai lipsă de calciu

Cred că ai auzit de sute de ori îndemnul de a merge la analize pentru a vedea dacă ai lipsă de calciu. Află ce simptome ai atunci când organismul tău rămâne fără o cantitate suficientă de calciu!

De ce ai nevoie de calciu?

- pentru oase, cartilaje, dinţi, tendoane şi ţesutul conjunctiv.
- ajută numeroase enzime să-şi facă treaba în organism.
- colaborează cu neurotransmiţătorii.
- este esenţial pentru coagularea sângelui.
Iată care sunt principalele simptome pe care medicul Robert Morse le-a enumerat în cartea sa “Să trăim sănătos fără toxine”:


1. Crampe şi spasme musculare;
2. Bătăi cardiace puternice;
3. Insomnie;
4. Irascibilitate şi stări de nervozitate;
5. Degradarea şi căderea dinţilor;
6. Hemoroizii;
7. Dureri la jumătatea spatelui;
8. Apariţia venelor varicoase.

Surse naturale de calciu

Potrivit specialistului, cele mai bune surse de calciu se găsesc în: varec (alge marine), seminţe de susan, legume cu frunze de culoare verde închis, morcovi, portocale, migdale, broccoli, seminţe de floarea soarelui, alune, tofu, orez brun, majoritatea fructelor şi legumelor.
Atenţie! Următoarele obiceiuri alimentare extrag calciul din oase şi ţesuturi:
- cafeaua;
- ceaiurile din comerţ;

- băuturile carbogazoase;
- marijuana;
- sarea în exces;
- ţigările;
- zahărul rafinat;
- alcoolul;
- diureticele chimice.

Sursa: eva.ro