1 feb. 2012

3 cosmetice anti-îmbătrânire pe care dai banii de pomană

Şi tu ai senzaţia că arunci banii pe numeroase produse cosmetice care nu au efect? Află de la Dr. Oz şi un chimist specializat în cosmetice care sunt produsele anti-îmbătrânire care sunt complet inutile!

Din multitudinea de produse cosmetice pe care le avem la îndemână este foarte dificil să facem alegerile cele mai bune. De foarte multe ori suntem tentate să alegem un produs care este mai scump, în defavoarea altuia care promite efecte spectaculoase, doar pentru că ne gândim că ar fi mai bun. Însă, dacă ne uităm peste lista cu ingredientele indescifrabile, putem să constatăm că produsul respectiv are la fel de multe ingrediente despre care habar nu avem şi, mai mult, conţine chiar şi acele substanţe despre care s-a demonstrat că ar fi periculoase.

O soluţie bună ca să eviţi aceste dileme este aceea de a alege uleiurile şi unturile vegetale nerafinate şi presate la rece (cum ar fi uleiul de cocos, untul de shea, uleiul de migdale, uleiul de jojoba, uleiul de argan) sau să cumperi acele creme care au cât mai puţine ingrediente şi cât mai uşor de înţeles.

Dacă te-ai întrebat vreodată la ce anume ţi-ar fi de folos toate acele produse pe care le găsim pe piaţă şi care se tot înmulţesc pe zi ce trece să ştii că nici nu ai nevoie de ele şi foarte multe sunt complet inutile. Iată ce părere are Dr. Oz care împreună cu un chimist specializat în produse cosmetice au stabilit trei produse anti-îmbătrânire pe care chiar aruncăm banii de pomană.

1. Loţiune/spumă pentru curăţarea tenului cu extracte botanice

Ingredientele extrase din diverse surse botanice sunt deosebit de utile când sunt utilizate în cremele anti-îmbătrânire, serumuri pentru pielea matură sau în loţiunile tonice, explică Dr. Oz. Însă, atunci când extractele botanice sunt folosite în produsele pentru curăţarea tenului nu vor avea niciun efect, deoarece timpul de acţionare este foarte redus şi sunt îndepărtate cu apă. Aşadar nu merită să dai banii pe aceste produse, doar pentru că ar fi îmbogăţite cu extracte botanice.

2. Exfoliant pentru buze

Sunt absolut inutile şi arunci banii pe fereastră, în loc să recurgi la tehnici ieftine şi simple. Aplică balsam pe buze şi cu o cârpă moale umedă masează delicat buzele pentru o exfoliere blândă. Dr. Oz precizează că majoritatea produselor folosire pentru exfolierea buzelor conţin zahăr şi ulei amestecate cu ceară, de aceea ar fi mult mai simplu să-ţi prepari acasă un exfoliant sau să pui ulei de măsline pe buze, după care să le masezi cu mişcări circulare folosind o periuţă de dinţi.

De exemplu, poţi să aplici seara ulei de măsline pe buze, iar dimineaţa cânt te trezeşti să le masezi cu periuţa de dinţi. Astfel, vei îndepărta celulele moarte de la suprafaţa pielii, iar buzele tare vor fi catifelate şi hidratate.

3. Cremele cu retinol şi acizi

Retinolul este unul dintre cele mai eficiente ingrediente care luptă împotriva semnelor de îmbătrânire prematură şi tratează acneea. Pe de altă parte, acizii cum ar alfa-hidroxi-acizii (AHA) stimulează regenerarea celulelor, prin înlăturare blândă a straturilor superficiale ale celulelor pielii. Prin această acţiune, textura şi culoarea sunt îmbunătăţite, iar cremele hidratante sunt bine absorbite, menţinând elasticitatea pielii.

Problema apare atunci când producătorii folosesc ambele ingrediente într-o singură cremă, avertizează Dr. Oz. Se pare că atunci când retinolul şi acizii interacţionează, efectul unei categorii este compromis. Singura soluţie ca aceste retinolul şi acizii să se regăsească în aceeaşi cremă şi să obţii într-adevăr rezultatele ambelor substanţe ar fi aceea ca unul dintre ele să fie încapsulat. Verifică acest lucru pe lista ingredientelor ca să te asiguri că nu arunci banii de pomană pe un anumit produs.

Sursa: eva.ro

Cei mai periculosi 5 factori care iti distrug creierul

Dacă vrei să eviţi tulburările de memorie care pot să apară odată cu înaintarea în vârstă trebuie să te fereşti de câţiva factori de risc care îmbătrânesc prematur creierul. Află de la Dr. Oz care sunt acesşti factori pentru a-ţi proteja creierul!

Tulburările de memorie (de exemplu boala Alzheimer, numită şi boala uitării) pot să apară la orice vârstă, de aceea este important să ne "antrenam" în permanenţă creierul pentru a menţine celulele nervoase sănătoase şi a îmbunătăţi circulaţia cerebrală. "Memoria este un proces psihic fundamental fară de care viaţa pe pământ nu este posibilă. Toate organismele au capacitatea de a-şi dezvolta instinctele şi de a se adapta în viaţă, cu atât mai mult omul. Însă, ca să am o memorie bună trebuie să o alimentez permanent, să o creez", precizează prof. dr. Radu Rogozea, medic primar neurolog la Spitalul Clinic de Urgenta "Bagdasar-Arseni.

Dacă vrei să încetineşti procesul de îmbătrânire trebuie să ai grijă de creierul tău. Potrivit experţilor, îmbătrânirea fiecărui organism în parte ţine de modul în care îmbătrâneşte creierul. De aceea, deşi puţini sunt cei care îşi pun problema «tratării» creierului, acesta este lucrul care ar trebui să ne preocupe cel mai mult atunci când ne gândim la asigurarea unei încetiniri a procesului de îmbătrânire, când ne gândim la o îmbătrânire frumoasă, care să ne permită să ne bucurăm de viaţă.

"Ca să prevenim şi să întârziem procesul de deteriorare cerebrală trebuie să îmbunătăţim circulaţia cerebrală prin modalităţi terapeutice care intensifică debitul sanguin spre creier", explică dr. Rogozea. Un lucru util pentru sănătatea creierului este să ai un regim de viaţă echilibrat şi să respecţi câteva reguli de bază:

* să ai o viaţă activă social;
* să ai o activitate intelectuală şi aici trebuie să retţi că privitul la televizor nu intră în această categorie;
* să urmezi un regim alimentar adecvat, limitând consumul de alcool şi tutun;
* să ai un program echilibrat de somn de 8 ore pe noapte;
* să faci mişcare, deoarece s-a demonstrat că activitatea fizică este benefică pentru creier, cu rezultate imediate, dar şi cu îmbunătăţiri pe termen lung.


Pe lângă aceste reguli de care trebuie să ţii cont, mai există câţiva factori de risc - unii posibil de modificat - la care trebuie să fii atentă, avertizează celebrul Dr. Oz:


1. Diabetul

Studiile recente arată că persoanele care suferă de diabet zaharat de tip 2 sunt de două ori mai expuse riscului de a dezvolta Alzheimer.


2. Loviturile violente la cap

Aceste lovituri însoţite de pierderea cunoştinţei pot să reprezinte un factor de risc pentru îmbătrânirea creierului.


3. Vârsta

Riscul de a fi diagnosticat cu Alzheimer, boala uitării, este dublu după ce trecem de vârsta de 65 de ani. Statisticile arată cu mai mult de jumătate dintre persoanele cu vârsta peste 85 de ani suferă de Alzheimer.


4. Moştenirea genetică

Dacă ai cazuri de Alzheimer în familie, riscul de a suferi de tulburări de memorie este mai ridicat în comparaţie cu o persoană care nu are această boală în istoricul familial.


5. Bolile de inimă

Specialiştii au constatat că 80% dintre persoanele care suferă de Alzheimer se confruntă şi cu probleme cardiovasculare. Explicaţia pe care au găsit-o cercetătorii constă în faptul că nivelul ridicat de colesterol rău stimulează producţia exagerată de beta-amiloid, proteina responsabilă de apariţia simptomelor asociate cu maladia Alzheimer.


Alimente pe care trebuie să le consumi


Unul dintre factorii importanţi care-ţi afectează sănătatea creierului este alimentaţia nesănătoasă, hrana de tip fast food, produsele modificate genetic, alimentaţia neregulată.

Este esenţial să respecţi un program de masă: 3 mese principale (ora 8-10, micul dejun; ora 13-14, prânz; ora 19, cină) şi 2 gustări (ora 11 şi ora 16). De asemenea, nu uita să incluzi în dieta ta următoarele alimente:

* Pâine făcută în casă sau pâine din făină integrală;
* Ouăle care au efect neuroprotector;
* Peştele care este bogat în omega 3 şi 6, având un efect antioxidant şi cardioprotector;
* Fructele proaspete: afine, mure, mere, portocale, kiwi, grepfrut, lămâi;
* Legumele proaspete: ţelină, pătrunjel, linte, mărar, fasole verde, fasole uscată;
* Grăsimile sănătoase: avocado, nuci, ulei de măsline sau ulei de floarea soarelui presat la rece, nuci braziliene, unt de arahide fără grăsimi hidrogenate şi trans.

Sursa: eva.ro

10 motive pentru care te doare stomacul

Durerea abdominală este frecvent etichetată drept „durere de stomac”, deşi doar 10% dintre durerile din această zonă au drept cauză o boală gastrică. Află motivele pentru care te doare în zona abdominală!


Cele mai frecvente 10 cauze de durere abdominală:


1. Durerea cauzată de hiperaciditatea gastrică (esofagită, gastrită, ulcerul gastric sau dodenal)

Durerea este localizată în partea de sus a abdomenului, apare mai ales primăvara şi toamna, poate fi declanşată de stres, condimente, alcool, crudităti, dulciuri concentrate, mâncăruri tip „fast food”, alimente antiinflamatoare şi este calmată de lapte sau medicamente care scad aciditatea gastrică. Endoscopia digestivă superioară poate preciza diagnosticul corect.


2. Colonul iritabil

Durerea este localizată în tot abdomenul, poate să apară în condiţii de stres, este însoţită de zgomote intestinale, alternanţă diaree - constipaţie, balonare, flatulenţă. Colonoscopia este explorarea indicată în cazul prezenţei simptomelor menţionate.


3. Dischinezia biliară

Durerea este localizată în dreapta sub coaste, apare de obicei la persoane supraponderale, poate să apară după consum de grăsimi de origine animală (smântână, untură, şuncă), dar şi maioneză sau salată de vinete, poate să iradieze către umărul drept şi să fie însoţită de gust amar, greaţă, vărsături şi diaree. Ecografia abdominala poate fi utilă pentru diagnostic.


4. Litiază biliară

Durerea are aceeaşi localizare că în dischinezia biliara, de obicei este colicativa (apare şi dispare relativ brusc), poate fi declanşată de consum de grăsimi şi alcool, se poate însoţi de greaţă, vărsături, febră şi icter. Diagnosticul corect se pune dacă se face o ecografie abdominală.


5. Cancerul gastric

Durerea este localizată în capul pieptului, este prezentă cam tot timpul, se poate însoţi de lipsa poftei de mâncare, scădere în greutate şi anemie. Pentru a afla diagnosticul, este necesară endoscopia digestivă superioară cu biopsie.


6. Cancerul de colon

Durerea poate fi localizată oriunde în abdomen, se poate însoţi de diaree uneori cu sânge, zgomote intestinale, balonare, scădere în greutate şi anemie. Diagnosticul necesită efectuarea colonoscopiei cu biopsie. Citeşte mai multe despre cancerul de colon!


7. Durerile de cauză ginecologică

Durerea este localizată în partea de jos a abdomenului în zona centrală sau în lateral, poate să fie însoţită de tulburări ale ciclului menstrual, scurgeri vaginale, uneori şi de anemie. Pentru diagnosticul corect, un examen ginecologic este indispensabil.


8. Boli ale pancreasului (pancreatită, cancerul de pancreas)

Localizarea durerii este în partea centrală a abdomenului deasupra ombilicului, durerea este puternică şi răspunde greu la tratamentul antialgic, apare de obicei la consumatorii de alcool, persoane obeze sau cu litiază biliară, se însoţeşte de diaree şi scădere importantă în greutate. Pentru diagnostic este necesară determinarea enzimelor pancreatice şi examenul computer tomografic.


9. Afecţiuni ale peretelui abdominal (eventraţii, hernii)

Durerea apare în zonă centrală a abdomenului sau jos în zonele laterale, poate să fie exacerbată de efortul fizic sau ridicarea de greutăţi, uneori poate fi violentă şi însoţită de vărsături, greaţă şi oprirea tranzitului intestinal (în cazul apariţiei ocluziei intestinale). De obicei, simpla examinare medicală poate preciza diagnosticul corect.


10. Boli ale ficatului

Durerea hepatică este destul de rar întâlnită, apare în cancer, boli cardiace, boli însoţite de icter (de obicei, hepatita cronică şi ciroza sunt nedureroase), durerea este localizată sub coaste în dreapta şi poate să fie însoţită de scădere în greutate, edeme ale membrelor inferioare. Pentru diagnosticul corect este necesară efectuarea de teste hepatice şi ecografie abdominală.

Sursa: eva.ro