5 mar. 2011

5 obiceiuri nesanatoase in alimentatia romanilor

Programul încărcat de peste zi, stresul cotidian şi procesarea industrializată a alimentelor sunt principalii factori care au dus la schimbarea obiceiurilor alimentare 
 
Bolile cardiovasculare, diabetul, obezitatea sau cancerul sunt boli cu o prevalenţă tot mai mare în rândul populaţiei, care pot fi prevenite cu ajutorul unei diete echilibrate din punct de vedere nutriţional. Specialiştii atrag atenţia asu­pra faptului că tot mai mulţi români au tendinţa de a mânca alimente tot mai bogate în kilocalorii, de a lua masa la ore târzii în noapte sau de a nu se hidrata corespunzător.

Medicii nutriţionişti au realizat, pentru gândul, o listă a celor mai nesănătoase obiceiuri alimentare tot mai des adoptate de români.

Principala masă a zilei este cina. Din cauza unui program încărcat, avem tendinţa ca masa cea mai consistentă a zilei să fie luată seară, deşi, potrivit nutriţioniştilor, micul dejun ar trebui să fie cea mai importantă masă a zilei. 25% dintre români iau micul dejun o dată pe săptămână sau chiar mai rar. Aceştia sunt în special tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani.

Potrivit unui studiu Omnibus, 16% dintre români aleg o gustare rapidă la micul dejun, ce constă în produse de patiserie sărate sau dulci, cereale sau sandviciuri, variante mai puţin sănătoase. “Pentru a avea o alimentaţie echilibrată, nu trebuie să renunţăm la micul dejun, deoarece acesta asigură 20-25% din necesarul energetic recomandat”, spune prof. dr. Gabriela Radulian, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice, în cadrul Institutului Naţional de Diabet “Prof. dr. N. Paulescu”. Nutriţioniştii precizează că masa de seară trebuie să fie una cât mai uşoară şi săracă din punct de vedere caloric, pentru că metabolismul încetineşte seara şi riscăm să luăm în greutate.

Zilnic, consumăm acelaşi sortiment de mâncare. “Astăzi avem o mare diversitate de alimente, dar, în realitate, hrana noastră este monotonă şi provine din câteva cereale, cartofi prelucraţi în fel şi chip, câteva sortimente de carne – în special cea grasă, ouă obţinute de la păsări crescute în condiţii industrializate, grăsimi artificiale şi uleiuri suprarafinate”, precizează prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Specialistul afirmă că organismul uman are nevoie de peste cincizeci de nutrienţi esenţiali pentru a se dezvolta şi pentru a rămâne sănătos fizic şi mental. “Alimentaţia mileniului trei este într-adevăr gustoasă, dar devitalizată”, subliniază prof. dr. Mencinicopschi.

Fructele şi legumele sunt mâncate ocazional. Nutriţioniştii avertizează că, pentru buna funcţionare a organismului, trebuie să mâncăm zilnic fructe şi legume. “Jumătate din masa zilnică trebuie să conţină fructe şi legume. Aceste alimente sunt surse excelente de vitamine, minerale şi antioxidanţi, esenţiale organismului”, menţionează nutriţionistul Mencinicopschi.

Asezonăm tot felul de sosuri la aproape orice. Medicii spun că sosurile adăugate la friptură cu o porţie de cartofi prăjiţi cresc valoarea calorică a preparatului. Dacă tot nu putem renunţa la sosuri, specialiştii recomandă să alegem sortimente sănătoase, precum muştarul. Acesta taie din kilocaloriile fripturii şi cartofilor.

Băuturile carbogazoase au înlocuit apa. Nutriţioniştii spun că organismul trebuie să fie în permanenţă hidratat. Sucurile cumpărate din comerţ deshidratează organismul. Un alt minus al acestor băuturi este că nu oferă corpului nicio substanţă nutritivă.

4 mar. 2011

Ce alimente ar trebui sa iubeasca orice femeie

Printre alimentele pe care femeile trebuie să le iubească nu se numără prăjiturile, preparatele grase, sucurile şi băuturile dulci, informează Kudika.

Iată câteva alimente care nu ar trebui excluse din alimentaţia dumneavoastră, o alimentaţie ce trebuie să fie cât mai sănătoasă.

Stridiile. Sunt alimente ideale pentru femei, fiind indicat să facă parte din meniul săptămânal. Stridiile sunt printre cele mai bogate alimente în zinc, un mineral esenţial pentru sănătatea intimă (fiind benefice şi la bărbaţi).

Alune, seminţe, nuci. Alunele, seminţele de floarea-soarelui sau de dovleac, arahidele, nucile – toate acestea consumate crude aduc un aport important de vitamine din complexul B şi acizi graşi omega 3 şi omega 6. Ele intervin în protejarea ţesutului nervos, în stimularea memoriei şi funcţiilor cerebrale, în combaterea oboselii şi în menţinerea siluetei.

Fructele acrişoare. Acestea nu ar trebui să lipsească din alimentaţia zilnică a femeii, fiind bogate în vitamine şi mai ales în vitamina C, cea care le protejează de infecţii şi boli, le menţin unghiile şi părul sănătoase şi le întinereşte pielea.

Legumele crude. Sunt bogate în vitamine, dar mai ales în minerale, asigurând suportul metabolic de zi cu zi. Se recomandă să consumaţi legumele în stare crudă, mai puţin amidonoasele: cartof, orez, porumb etc.

Lactatele. Acestea aduc un aport de proteine şi minerale, în special de calciu, de care femeile au nevoie.

Condimentele. Tonifică activitatea cerebrală, digestia, cresc arderile, intensifică libidoul şi sporesc pofta de viaţă.

 

3 mar. 2011

Zece alimenta care stimuleaza inteligenta

În afară de calorii, trebuie să fim atenţi mai ales la asigurarea unor nutrienţi de calitate neuronilor noştri, printr-o alimentaţie echilibrată şi variata. Unele alimente ar trebui introduse în dieta noastră pentru a asigura creierului ceea ce are nevoie în vederea unei bune funcţionalităţi şi a obţinerii unui randament maxim, potrivit mayra.ro.


Peştele gras conţine cele mai bogate surse de omega 3, dar, dacă nu îţi plac, ai ca alternativă uleiul de nuci sau de seminţe de rapiţă, uleiuri care au un conţinut foarte bogat în omega 3.

Leguminoasele
. Legumele uscate sunt bogate zaharuri, iar indicele lor glicemic este unul dintre cele mai joase, ceea ce permite o regularizare a cantităţii de glucide din sânge, determinând o bună aprovizionare a creierului. Dacă nu îţi plac, poţi înlocui legumele cu cerealele integrale.

Banana este unul dintre acele fructe care constituie o importantă sursă de vitamina B6 (o singură banană acoperă un sfert din aportul nutriţional recomandat într-o dietă raţională şi echilibrată).
Ficatul (de viţel, de vită, de pasăre). Ficatul este unul dintre acele alimente care reprezintă o sursă sigură pentru fier, atât de valoros în vederea bunei dezvoltări a organismului nostru. Ficatul este una dintre sursele cele mai importante de vitamine din grupa B. Dacă nu te numeri printre cei cărora le place ficatul ai ca alternativă jambonul, carnea de vita sau drojdia dietetică.
Fructe roşii. Coacăzele negre, fragii, căpşunile, coacăzele roşii, murele sunt o veritabilă comoară de vitamina C. Coacăzele negre conţin de două ori mai multă vitamina C decât kiwi şi de trei ori mai multă decât portocala.
Fructe de mare. Acestea sunt bogate în vitamina B12 şi în proteine. Dacă ai reţineri în a consuma fructe de mare, poţi să mănânci, în locul lor, pâine integrală, alge sau germeni de grâu.

Ouăle contin lecitină şi fosfolipide, elemente care intră în compoziţia membranei celulelor creierului şi îi asigură elasticitatea. Ouăle sunt bogate în aminoacizi indispensabili în producerea principalilor neurotransmiţători.

Ciocolata
. Prezenţa moleculelor apropiate cafeinei şi amfetaminei îi conferă ciocolatei o veritabilă putere tonică şi psihostimulativă. Conţinutul bogat în magneziu şi în molecule asemănătoare serotoninei poate să explice efectul antistres şi antidepresiv pe care îl are ciocolata şi justifică necesitatea introducerii ei în alimentaţie.

Spanacul. Particularitatea tuturor legumelor cu frunze verzi este bogăţia în vitamina B9 care participă la dezvoltarea ţesutului nervos la făt şi la reînnoirea celulelor sangvine şi a cărei lipsă este semnalată printr-o scădere a capacităţii de vigilenţă şi a memoriei.

Avocado. Bogăţia în vitamina E a avocado-ului este excepţională, avocado fiind fructul care conţine, în cea mai mare proporţie, această vitamină. Vitamina E este unul dintre cei mai puternici antioxidanţi şi protejează ţesuturile grase ale creierului împotriva îmbătrânirii.