24 sept. 2012

4 reguli alimentare simple ca să scapi de constipaţie




Constipaţia este o problemă frecvent întâlnită, iar principala cauză a ei este alimentaţia proastă şi un consum insuficient de fibre. Ca să ai o digestie bună trebuie să ţii cont de câteva reguli alimentare.

Potrivit medicului nutriţionist Mihaela Bilic, constipaţia este o afecţiune care presupune să nu ai scaun mai mult de trei zile. "Este greşit să considerăm  defecaţia ca pe un obicei zilnic, obligatoriu, deoarece există variaţii de la o persoană la alta în funcţie de viteza digestiei şi a tranzitului intestinal. Alimentele parcurg lungimea tubului digestiv într-un interval variabil de timp - între 18-24 de ore", explică specialistul.

Din ce cauze apare constipaţia?


Medicul Mihaela Bilic preciza în cartea sa "Sănătatea are gust" că o primă cauză a apariţiei constipaţiei este consumul insuficient de fibre, urmată apoi de alţi factori care stau la baza acestei afecţiuni:
  • consumul scăzut de apă;
  • lipsa exerciţiului fizic;
  • consumul cronic de laxative;
  • sarcina;
  • depresia şi anxietatea;
  • efectul secundar al unor medicamente;
  • hipotiroidismul;
  • deficienţa de calciu şi magneziu;
  • afacţiuni ale sistemului digestiv.

Patru reguli alimentare de bază

Ca să nu ai probleme cu constipaţia şi să ai un scaun regulat, medicul nutriţionist Mihaela Bilic susţine că este esenţial să urmezi câteva reguli alimentare:

1. Consumă mai multe fibre solubile şi insolubile

Acestea reţin apa, măresc volumul şi favorizează reflexul de defecaţie, explică specialistul în cartea sa. Cele mai bune surse de fibre sunt fructele şi legumele cu coajă, cerealele, tărâţele, seminţele de in, tărâţele de psyllium şi orezul integral.

2. Nu uita să te hidratezi!

Trebuie să bei în fiecare zi minim un litru şi jumătate de apă. Un truc recomandat de medicul nutriţionist şi pe care poţi să aplici dimineaţa este de a consuma pe stomacul gol apă călduţă cu lămâie, deoarece băuturile calde stimulează intestinul.

3. Consumă fructe uscate!

Prunele, caisele, smochinele, curmalele şi stafidele au un uşor efect laxativ, atunci când ţii cont şi de recomandarea de a consuma cât mai multe lichide pe parcursul zilei. De asemenea, reţine faptul că prunele şi smochinele sunt laxative naturale pentru că au sorbitol, o substanţă care ameliorează constipaţia.

4. Evită alimentele care nu conţin fibre

Zahărul, dulciurile, alimentele rafinate, făina albă şi carnea nu conţin fibre şi este de preferat să le consumi mai rar. Potrivit nutriţionistului o alimentaţie bazată în mare parte pe aceste alimente are efect constipant. "Excepţie face ciocolata cu conţinut mare de cacao (70%) care este bogată în fibre solubile şi insolubile", susţine nutriţionistul care adaugă completează că ciocolata neagră are de 2 ori mai multe fibre decât pâinea integrală.  

Sursa: eva.ro

Foto: eva.ro

23 sept. 2012

Salată cu struguri şi brânză




Vrei un desert delicios care să te ajute să-ţi impresionezi prietenii? Iată reţeta perfectă! Ai nevoie de doar 15 minute şi va fi gata. Poftă bună! 

Ingrediente

1 kilogram de struguri
200 grame de brânză cremă
200 grame de frişcă
2 linguri de zahăr
1 linguriţă cu esenţă de vanilie
200 grame de nuci
2 linguri cu zahăr brun

Mod de preparare


Într-un vas mare, amestecă brânza, frişca, zahărul şi vanilia. Adaugă apoi strugurii şi amestecă. Presară zahărul brun şi nucile şi păstrează la frigider înainte de a servi.

Sursa: eva.ro 

Foto: eva.ro

Supă cremă de dovleac cu curry şi ghimbir




Dacă ai poftă de o supă cremoasă şi aromată nu uita că dovleacul este foarte hrănitor. Eva.ro te învaţă să prepari o supă rapidă care nu necesită foarte multe ingrediente şi va fi pe placul întregii familii. 

Ingrediente

1/2 dovleac plăcintar, tăiat cubuleţe
1 morcov, tăiat rondele
3-4 linguri cu ulei de măsline
1 ceapă medie
1/4 linguriţă cu seminţe de coriandru măcinate
1/4 linguriţă cu ghimbir ras
1 linguriţă de curry
sare de mare
piper negru măcinat
apă cât să acopere toate ingredientele.

Mod de preparare

În uleiul încins se pun seminţele de coriandru, ghimbirul şi curry, după care se adaugă ceapa tocată.
De îndată ce s-a călit puţin ceapa, se adaugă bucăţile de dovleac şi rondelele de morcov.
Se condimentează cu sare şi piper, după care se acoperă cu apă şi se lasă la fiert aproximativ 20-30 de minute.
Se pune supa în blender şi se amestecă până obţii o consistenţă cremoasă.
Se poate servi cu ardei iute, crutoane, ardei iute sau pătrunjel proaspăt tocat.

Sursa: eva.ro
 
Foto: eva.ro