24 feb. 2012

5 trucuri princare sa pari mai tanara cu 10 ani

Pe măsură ce anii trec, tenul, ochii şi buzele încep să se transforme, iar acelaşi stil de machiaj pe care îl foloseşti de ani de zile parcă nu îţi mai oferă rezultatele la care visai.

De aceea este absolut necesar să-ţi adaptezi machiajul în funcţie de vârstă şi să foloseşti trucuri care să te ajute să arăţi cu ani buni mai tânără.

Iată câteva trucuri simple:

Nu-ţi încărca tenul

Un ten excesiv machiat nu face altceva decât să îţi adauge câţiva ani în plus. Dacă ai cearcăne sau pete pigmentare, acoperă delicat cu puţin corector, în loc să foloseşti un fond de ten dens, cu putere mare de acoperire, pe toată faţă.

Alege un fond de ten fluid, care să uniformizeze culoarea pielii, dar fără să o încarce. Cu cât pielea ta este mai naturală, cu atât pari mai tânără.


Particule strălucitoare

Cremele hidratante sau fondurile de ten cu particule stălucitoare sunt ideale pentru pielea matură. Spre deosebire de pudra compactă, care se poate strânge în riduri şi care face tenul să pară şi mai matur, o formulă lichidă cu particule ce reflectă lumina oferă iluzia de ten luminos şi tânăr.

Ca să aplici corect fondul de ten, foloseşte un burete special, pe care să pui o cantitate mică şi pe care să o distribui uniform, pe toată faţa.


Pune-ţi ochii în valoare

Ondulatorul pentru gene, fardurile pentru ochi sidefate şi mascara reuşesc să dea anii înapoi pentru tine. Cea mai simplă metodă prin care îţi poţi face ochii să pară mai mari şi prin urmare mai tineri este să îţi curbezi genele şi să aplici puţin fard strălucitor.

Cu timpul, albul ochilor nu mai este la fel de intens, ceea ce face ca privirea să pară îmbătrânită. Dacă aplici o mascara de un negru intens, albul ochilor va părea strălucitor, iar privirea tăi îşi recapătă tinereţea.

Sprâncenele sunt de asemenea foarte importante, forma lor putând să adauge sau să şteargă câţiva ani de pe chipul tău.
Sprâncenele mai groase şi mai dese sunt cele care te avantajează şi care te ajută să pari mai tânără. Le poţi face să pară mai dese cu ajutorul unui fard special pentru definirea lor.


Un strop de roz

Un roz neutru aplicat pe buze şi pe pomeţi redă tinereţea chipului tău şi îi oferă acea îmbujorare adolescentină. Foloseşte în catităţi mici, atât pe buze, cât şi pe pomeţi.


Buze apetisante

Linia buzelor se estompează uşor odată cu trecere anilor, iar buzele nu mai par la fel de ferme şi de pline, iar rujul se poate întinde, ceea ce strică cu siguranţă chiar şi cel mai reuşit machiaj.

Foloseşte un creion de contur în nuanţe neutre pentru a-ţi contura buzele, astfel încât rujul să se fixeze mult mai bine şi buzele să pară mai ferme.

Sursa: eva.ro

Foto: eva.ro

Cum sa ai un abdomen de vis in doar doua saptamani

Ai tot amânat dieta și mersul la sală, air primăvară bate la ușă. Te bate gândul să te înfometezi puțin, să faci și sport și eventual să leșini pe la sală. Din păcate, nu funcționează și nimeni nu își dorește să ajungă la spital încercând să slăbească. În plus de asta, ți se lasă pielea dacă slăbești într-un ritm prea rapid. 

Așadar, combină o dietă bazată pe legume și fructe de sezon, lactate și carne la grătar, cu câteva elemente din BeamFit, antrenamentele cunoscute ca fiind cele mai eficace când vine vorba de un abdomen tonifiat și bine lucrat. Aceste antrenamente au un număr mare de exerciții, variate, cu puține repetări. Regula de aur este să ai tot timpul abdomenul încordat în timp ce execuți mișcările și să păstrezi o poziție corectă a spatelui. O să poți purta nestingherită maiouri mulate și îți vei dori să revină moda tricourilor cu buricul la vedere.


Iată câteva dintre exercițiile-minune:

1. Stai întinsă pe beam, cu mâinile pe ceafă. Menține abdomenul încordat și ai grijă ca spatele să fie mereu în poziția corectă, drept și lipit de saltea. Piciorul de pe beam este flexat, iar cel care lucrează este întins la 45 de grade, deasupra beam-ului. Ridică omoplații și capul de pe sol concomitent cu piciorul întins, spre tavan. Nu te trage de gât, ridică-te din abdomen, încordându-l. Nu duce bărbia în piept, menține privirea îndreptată spre tavan. Execută mișcările foarte lent, pentru un efect garantat. Două serii a câte 30 de repetări cu fiecare picior.


2. Stai în aceeași poziție ca la primul exercițiu, doar că de data aceasta întinzi mâinile deasupra capului, cu coatele întinse și ții capul ridicat de pe beam. Încordează bine abdomenul și ridică-te în fund, cu mâinile întinse spre piciorul ridicat, ca și cum ai vrea să apuci ceva. Piciorul întins rămâne la 60 de grade, iar mișcarea se execută doar din trunchi. Ai grijă să menții spatele drept pe tot parcusul exercițiului. Execută două serii a câte 20 de repetări cu fiecare picior.


3. Stai întinsă pe beam, cu mâinile la ceafă și genunchii flexați la 90 de grade. Menține capul ridicat cu ajutorul mâinilor și încordează bine abdomenul. Trage cotul spre genunchiul opus și întinde alternativ celălalt picior. Coboară piciorul întins la 45 de grade de beam, fără să-l atingi. Execută câte 20 de repetări lente cu fiecare picior.


4. Stai cu spatele lipit de beam și cu picioarele lipite, perfect întinse spre tavan, astfel încât să formeze un unghi de 90 de grade cu trunchiul. Brațele sunt flexate, de o parte și de alta a beamului, lângă urechi, cu palmele orientate către exterior. Coboară lent picioarele, fără a le dezlipi, la 60 de grade de sol. Apropie fundul de marginea beam-ului și încordează bine abdomenul. Execută două serii a câte 15 repetări lente.

Sursa: eva.ro

Foto: eva.ro

19 feb. 2012

10 alimente care te ajută să slăbeşti 3 kilograme într-o săptămână

Dietele bazate pe abundenţa unui singur aliment sunt o metodă rapidă să scapi de câteva kilograme, înainte de a începe o dietă mai echilibrată. Acestea nu sunt sănătoase pe termen lung şi pot fi greu de adoptat chiar şi pentru câteva zile.


Supa de varză

O dietă bazată pe supa de varză poate fi dificilă pentru gurmanzi, deoarece gustul acesteia nu este tocmai satisfăcător. Prin scăderea dramatică a numărului de calorii, puterea de concentrare poate suferi, iar riscul de anemie nu este neglijabil, dar supa de varză şi-a demonstrat eficacitatea ca aliment minune pentru slăbit.


Zeama de lămâie

Lămâile pot fi un aliment foarte util pentru o dietă rapidă. Zeama de lămâie băută zilnic, dar şi coajă de lămâie îmbunătăţesc viteza metabolismului şi grăbesc digestia. Sucul de lămâie combinat cu apa călduţă poate fi băutura perfectă pentru o dietă rapidă, din care lipsesc orice alte băuturi.


Ardei iute

Capsaicina, compusul activ care contribuie la calităţile dietetice ale ardeiului iute, reduce pofta de mâncare, reglează tensiunea arterială şi poate chiar creşte libidoul. Ardeiul iute proaspăt, introdus în cât mai multe mese timp de o săptămână, poate însă irita stomacul.


Banana

Dietă japoneză cu banană recomandă începerea fiecărei zi cu o banană mare, bine coaptă, urmată de un pahar de apă la temperatura camerei. Implică însă absenţa totală a dulciurilor şi un meniu echilibrat cu proteine şi fibre, în porţii mici.


Orez brun

O dietă de o săptămână cu orez brun elimină toxinele atunci când bei în fiecare zi cel puţin şase pahare de apă. Bogat în fibre, vitamine B şi minerale, orezul poate fi combinat cu fructe şi legume proaspete, dar niciodată cu banane, porumb sau ciuperci.


Avocado

Bogat în "grăsimi bune", monosaturate, avocado este recomandat la dieta pentru micul dejun şi cină. Combinat cu legume şi fructe proaspete şi carne slabă te va ajuta să slăbeşti şi îţi va reduce colesterolul.


Ceai verde

Băut în fiecare zi, ceaiul verde este excelent pentru dietele cu deficit de calorii. În fiecare zi, poţi să bei ceai verde la discreţie şi vei beneficia de puterile lui antioxidante. Este recomandat să consumi cu 500 de calorii mai puţin decât necesarul zilnic, pentru un total de cel puţin 3500 de calorii "pierdute" intr-o săptămână.