Pe masura ce oamenii devin din ce in ce mai preocupati de alimentatie si incep sa numere caloriile din farfurie, pestele a devenit o alternativa usoara si mai ales sanatoasa a consumului de carne rosie.
Carnea de peste este recomandata mai ales celor care sufera de diferite boli cardiace, dar ajuta si la mentinerea unui nivel constant al glicemiei. Nutritionistii propun un consum regulat de peste pe saptamana, indiferent de varsta, pentru a combate o gama larga de afectiuni, de la cele intalnite in cazul copiilor, pana la astm sau chiar cancer de prostata.
Principalul avantaj al carnii de peste, conform elor de la fabrica de carne il reprezinta grasimile din seria acizilor grasi esentiali omega 3. Acestia se gasesc in carnea de peste oceanic de apa rece - macrou, hering, somon, cod, ton, sardine. Grasimile din peste previn imbatranirea precoce si protejeaza sistemul nervos. S-a demonstrat chiar ca in cazul copiilor, pestele stimuleaza dezvoltarea capacitatilor intelectuale. Iar batranii care mananca peste de trei-patru ori pe saptamana sunt mai putin predispusi riscului de a suferi de Alzheimer.
Potrivit studiilor de specialitate, creierul este unul dintre cei mai mari consumatori de energie, iar buna lui functionare depinde intr-o oarecare masura de aportul de fosfor si, implicit, de consumul de peste. In cazul copiilor ai caror mame au consumat peste pe perioada sarcinii si a alaptarii si care, apoi, au primit, in alimentatia lor peste, s-a observat o dezvoltare neuropsihica mai rapida, dar si un nivel al inteligentei mai ridicat. Carnea de peste este insa recomandata si in cadrul curelor de slabire, deoarece are o cantitate mult mai mica de lipide in comparatie cu alte tipuri de carne.
Heringul ne ofera 167 calorii / 100 g, macroul - 183, iar tonul are 160. Pestele de apa dulce are carnea mai slaba decat cel oceanic si, in consecinta, un aport caloric mai mic, astfel ca 100 g pastrav contin 85 de calorii si aceeasi cantitate de crap - 83 de calorii. Continutul in minerale este, de asemenea, apreciabil, mai ales in fier, fosfor, zinc, cupru calciu, dar si de oligoelemente ca fluor, seleniu, cobalt si mangan. Pestele contine, de asemenea, toata gama vitaminelor B. Desigur, precum orice alt aliment, pestele isi poate pierde din valoarea nutritiva daca este procesat excesiv sau prajit.
Valoarea energetica in functie de specia de peste
Babusca | 17,3% proteine | 4,5% lipide | 113 calorii |
Calcan | 17% proteine | 2% lipide | 88 calorii |
Cod | 19% proteine | 1% lipide | 87 calorii |
Crap | 18,9% proteine | 2,8% lipide | 104 calorii |
Crap de helesteu | 16% proteine | 1% lipide | 159 calorii |
Heringi de primavara (slabi) | 19,1% proteine | 6,5% lipide | 139 calorii |
Heringi de vara, toamna, iarna (grasi) | 17,7% proteine | 18,5% lipide | 245 calorii |
Macrou | 22% proteine | 10% lipide | 183 calorii |
Morun | 17,5% proteine | 4,7% lipide | 115 calorii |
Nisetru | 18,5% proteine | 11,7% lipide | 237 calorii |
Platica | 16,9% proteine | 3% lipide | 78 calorii |
Salau | 19,4% proteine | 9% lipide | 83 calorii |
Scrumbii de Dunare | 14,2% proteine | 26% lipide | 300 calorii |
Somn | 16,8% proteine | 18,8% lipide | 244 calorii |
Stavrid | 18,8% proteine | 4% lipide | 114 calorii |
Stiuca | 19% proteine | 4% lipide | 82 calorii |
1 comentarii:
Continutul Omega 3 este pe departe unul dintre substantele continute in uleiul de peste si care obliga sa consumam peste, deficitul de omega 3 poate fi catastrofal
Trimiteți un comentariu