Ai un stres cu cele câteva kilograme pe care le-ai câştigat fără să-ţi dai seama. Dacă vrei să scapi de ele, cura de detoxifiere este soluţia perfectă pentru tine.
Află ce presupune ea şi ce ai voie să mănânci în următoarea lună!
Dacă
urmezi o cură de detoxifiere nu te vei înfometa, nu trebuie să te
stresezi cu calcularea caloriilor şi nici nu-ţi vei afecta sănătatea.
Practic,
îţi vei ajuta organismul să funcţioneze la capacitate normală,
favorizând eliminarea toxinelor şi a grăsimilor acumulate, curăţând
astfel colonul de reziduuri.
Ca să îţi dai seama dacă
sistemul tău digestiv funcţionează corect reţine că resturile alimentare
nedigerate, deşeurile trebuie să părăsească organismul sub formă de
scaune la 24 de ore după ingerarea lor. Un colon care funcţionează bine
se goleşte de două ori pe zi.
Ce presupune cura de detoxifiere?
POŢI SĂ CONSUMI
- fructe (crude, congelate, uscate, suc proaspăt stors în casă);
- legume şi leguminoase (crude, congelate, conservate în apă);
- orez brun şi paste integrale;
- peşte proaspăt şi congelat;
- seminţe oleaginoase neprăjite şi nesărate (nuci, migdale, alune de pădure, nuci caju, seminţe dovleac, seminţe de floarea soarelui, etc);
- iaurt simplu, chefir, sana;
- miere/zahăr brun;
- condimente;
- ceaiuri din plante sau fructe;
- carne slabă (în cantităţi moderate).
NU POŢI SĂ CONSUMI
- produse procesate care conţin aditivi alimentari;
- prăjeli;
- afumături;
- produsele făinoase preparate cu făină albă (pâine, biscuiţi, covrigei, patiserie, prăjituri, paste);
- produse de tip fast-food;
- lactate cu conţinut ridicat de grăsime;
- unt şi margarină;
- dulciuri, în special cele din comerţ, dar poţi să foloseşti mierea de albine şi zahărul brun pentru îndulcirea ceaiurilor;
- băuturi carbogazoase, inclusiv cele dietetice;
- alcool şi cafea, dar poţi să înlocuieşti cafeaua cu ceaiul verde;
- sosuri pentru salate, maioneză, murături;
- cantitatea de sare trebuie redusă şi înlocuită cu mirodenii.
Fibrele ajută la controlarea greutăţii
De reţinut! Trebuie să consumi alimente bogate în fibre în fiecare zi. Reţine că 1 gram de fibre arde 7 calorii. Fibrele stimulează metabolismul, reduc pofta de mâncare şi îţi dau un plus de energie, astfel încât poţi să slăbeşti fără să-ţi pui in pericol sănătatea! Cele mai bune surse de fibre le găseşti în: seminţele de in, tărâţele de grâu, seminţele de secară, fulgi de ovăz, alune de pădure, mazăre verde, varză, morcovi, banane, mere, pere, pâine cu seminţe şi fâină neagră.
De asemenea, nu trebuie să înlocuieşti apa plată cu cafea sau băuturi răcoritoare. Consumul de apă plată este esenţial în procesul de slăbire, mai ales dacă doreşti să măreşti aportul zilnic de fibre, pentru că altfel te vei constipa. De aceea este absolut obligatoriu să consumi 2-2,5 litri de apă zilnic!
Sursa:eva.ro
Foto:eva.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu