Programul încărcat de peste zi, stresul cotidian şi procesarea industrializată a alimentelor sunt principalii factori care au dus la schimbarea obiceiurilor alimentare
Bolile cardiovasculare, diabetul, obezitatea sau cancerul sunt boli cu o prevalenţă tot mai mare în rândul populaţiei, care pot fi prevenite cu ajutorul unei diete echilibrate din punct de vedere nutriţional. Specialiştii atrag atenţia asupra faptului că tot mai mulţi români au tendinţa de a mânca alimente tot mai bogate în kilocalorii, de a lua masa la ore târzii în noapte sau de a nu se hidrata corespunzător.
Medicii nutriţionişti au realizat, pentru gândul, o listă a celor mai nesănătoase obiceiuri alimentare tot mai des adoptate de români.
• Principala masă a zilei este cina. Din cauza unui program încărcat, avem tendinţa ca masa cea mai consistentă a zilei să fie luată seară, deşi, potrivit nutriţioniştilor, micul dejun ar trebui să fie cea mai importantă masă a zilei. 25% dintre români iau micul dejun o dată pe săptămână sau chiar mai rar. Aceştia sunt în special tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani.
Potrivit unui studiu Omnibus, 16% dintre români aleg o gustare rapidă la micul dejun, ce constă în produse de patiserie sărate sau dulci, cereale sau sandviciuri, variante mai puţin sănătoase. “Pentru a avea o alimentaţie echilibrată, nu trebuie să renunţăm la micul dejun, deoarece acesta asigură 20-25% din necesarul energetic recomandat”, spune prof. dr. Gabriela Radulian, medic primar diabet, nutriţie şi boli metabolice, în cadrul Institutului Naţional de Diabet “Prof. dr. N. Paulescu”. Nutriţioniştii precizează că masa de seară trebuie să fie una cât mai uşoară şi săracă din punct de vedere caloric, pentru că metabolismul încetineşte seara şi riscăm să luăm în greutate.
• Zilnic, consumăm acelaşi sortiment de mâncare. “Astăzi avem o mare diversitate de alimente, dar, în realitate, hrana noastră este monotonă şi provine din câteva cereale, cartofi prelucraţi în fel şi chip, câteva sortimente de carne – în special cea grasă, ouă obţinute de la păsări crescute în condiţii industrializate, grăsimi artificiale şi uleiuri suprarafinate”, precizează prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Specialistul afirmă că organismul uman are nevoie de peste cincizeci de nutrienţi esenţiali pentru a se dezvolta şi pentru a rămâne sănătos fizic şi mental. “Alimentaţia mileniului trei este într-adevăr gustoasă, dar devitalizată”, subliniază prof. dr. Mencinicopschi.
• Fructele şi legumele sunt mâncate ocazional. Nutriţioniştii avertizează că, pentru buna funcţionare a organismului, trebuie să mâncăm zilnic fructe şi legume. “Jumătate din masa zilnică trebuie să conţină fructe şi legume. Aceste alimente sunt surse excelente de vitamine, minerale şi antioxidanţi, esenţiale organismului”, menţionează nutriţionistul Mencinicopschi.
• Asezonăm tot felul de sosuri la aproape orice. Medicii spun că sosurile adăugate la friptură cu o porţie de cartofi prăjiţi cresc valoarea calorică a preparatului. Dacă tot nu putem renunţa la sosuri, specialiştii recomandă să alegem sortimente sănătoase, precum muştarul. Acesta taie din kilocaloriile fripturii şi cartofilor.
• Băuturile carbogazoase au înlocuit apa. Nutriţioniştii spun că organismul trebuie să fie în permanenţă hidratat. Sucurile cumpărate din comerţ deshidratează organismul. Un alt minus al acestor băuturi este că nu oferă corpului nicio substanţă nutritivă.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu