Stop Codex Alimentarius!

În curând, în toată ţările Uniunii Eu­ro­pene, inclusiv în România, intră în vigoare regulamentul CE 1924/2006 privitor la menţiunile nutriţionale şi de sănătate asociate alimentelor, elaborat la indicaţia faimoasei Comisii Codex Alimentrius.

Ceea ce înseamnă că, în curând, pâinea, usturoiul, iaurtul, plantele medicinale, produsele stupului, plantele şi ceaiurile medicinale, vitaminele, mi­neralele, suplimentele alimentare, integrate într-o dietă echilibrată, diversificată, în cadrul unui stil de viaţă activ, pierd, în mod birocratic, virtuţi demonstrate de mii de ani şi anume că sunt primele ce pot preveni, vindeca şi trata boli.

Astfel, printr-o dispoziţie birocratică, neştiinţifică, se anulează însăşi baza medicinii preventive, potrivit căreia alimentele să fie medicamente, enunţat în urmă 2.500 de ani de Hipocrate. Adică alimentelor li se confiscă proprietatea de a preveni numeroase boli.

Mai mult, astăzi dietoterapiile fac parte din protocoalele de tratament al diferitelor boli. Şi atunci ne punem întrebarea dacă vom asista, în scurt timp, şi la modificarea acestor protocoale? Dar mai îngrijorător este faptul că, de acum înainte, pentru a preveni boala vom fi în situaţia abe­rantă de a înlocui alimentele cu me­dicamente de sinteză, asociate cu multe şi grave efecte adverse.

Iată absurditatea unor astfel de măsuri în spatele cărora se ascund interese străine sănătăţii individului şi comunităţii. Măsuri ce încalcă, în acelaşi timp, în mod grosolan, drepturi fundamentale ale omului: accesul liber la hrana şi alegerea acesteia. Motiv pentru care prin Mişcarea de rezistenţă, Jurnalul Naţional declanşează o campanie de strângere de sem­nă­turi pentru a stopa efectele lui Codex Alimentarius.

Iniţial, Comisia Codex Alimentarius intenţiona să protejeze sănătatea consumatorilor şi să asigure practici loiale în comerţul cu produse alimentare pentru a se evita politica de cartel, antitrust. Intenţie bună, dar şi drumul spre Iad e pavat cu intenţii bune. Aşa că, foarte curând vom fi în situaţia de a ne umple farfuria cu … medicamente.

Ca să înţelegem de unde ne vine “binele”, să intrăm în bucătăria Comisiei Codex Alimentarius (CA).

ONU a creat Comisia CA în 1963 prin intermediul Organizaţiei pentru Alimente şi Agricultură (OAA) şi al Or­ga­ni­za­ţiei Mondiale a Să­nă­tăţii, pentru a pro­mova con­tro­lul ali­men­­te­lor şi practicile corecte în comerţul global cu alimente”. Comisia CA nu are dialog cu persoane fi­zice sau juridice, ci exclusiv cu guvernele membre ale or­ga­ni­za­ţiilor OAA şi OMS.

Ea nu generează legislaţie, ci recomandări în domeniul siguranţei alimentelor, fără ca­rac­ter obligatoriu pentru statele membre ale co­mi­siei. Astfel, Comisia a elaborat o serie de recomandări. Una dintre ele are ca obiect etiche­tarea alimentelor: atât a alimentelor obiş­nuite (pâine, carne etc.), dar şi a alimen­telor funcţionale (iaurturi, suplimente alimentare, vitamine, minerale, plante şi ceaiuri medicinale, produsele stupului şi derivatele acestora). Conform regulamentului Comisiei Europene 178/2002 privind siguranţa alimentelor, vitaminele, mineralele, plantele şi ceaiurile me­dicinale etc. fac parte din categoria alimentelor. Astfel, acestea sunt alimente, şi nu medicamente.

Când Comisia CA face o recomandare, de exemplu, privind eti­che­tarea alimentelor din punct de ve­dere al menţiunilor nutriţionale sau de sănătate, statele membre pot sau nu să o adopte în legislaţia na­ţi­o­­nală. Însă, de regulă, recomandările Comisiei CA sunt preluate în le­gis­la­ţi­ile naţionale sau în cea federală, aşa cum este cazul UE, si­tuaţie în care din recomandări op­ţi­onale devin legi obligatorii.

O astfel de recomandare a Comisiei CA a fost preluată în le­gislaţia europeană sub forma regulamentului CE 1924/2006 privind menţiunile nutriţionale şi de sănătate asociate alimentelor. Şi, spre deosebire de recomandări, regulamentele UE sunt obligatorii. Astfel, regulamentul CE 1924/2006 este obli­ga­toriu pentru toate statele UE, inclusiv pentru România. De altfel, Co­mi­sia CA este considerată autoritatea supremă în materie de siguranţa alimentelor. Din această perspectivă sta­tele membre ale Comisiei CA nu neglijează aceste recomandări, dimpotrivă le asimilează rapid sub forma legilor naţionale sau federale.

Umilul usturoi. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi înclină să creadă că, totuşi, Comisia CA a fost înfiinţată ca urmare a puternicului lobby exercitat de industria pharma. Şi că aceasta a vizat, pe termen mediu şi lung, confiscarea resurselor agroalimentare în beneficiul ei şi transformarea alimentelor în medicamente. Un exemplu: umilul usturoi.

Acest remediu natural care i-a ferit pe egipteni de molime în timp ce dăi­nu­iau piramidele, care l-a fascinat pe Hi­pocrat, părintele medicinei, potri­vit regulamentului CE 1924/ 2006, va putea beneficia de menţiuni me­dicale, respectiv previne, vindecă, tratează, nu ca aliment, ci prelucrat în gelule, ca medicament. Adică, acest regulament vine să-l contrazică pe Hi­pocrat, cel care recomanda ustu­roiul în stare naturală pentru tratarea infecţiilor, a rănilor şi a unor boli in­tes­tinale, dar şi tradiţia care a verificat de-a lungul a mii de ani aceste pro­prietăţi.

Un alt exemplu: măceşele. Pudra de măceşe este o sursă de vitamina C naturală şi de alte substanţe care si­nergizează cu aceasta, conferindu-i o înaltă valoare biologică. Pudra de măceşe nu produce nici unul dintre efectele secundare neplăcute, asociate cu unele medicamente. Dar prin aplicarea regulamentului CE 1924/ 2006 ne vom afla în situaţia de a consuma vitamina C purificată, sub for­mă de acid ascorbic E 300, care va be­neficia de menţiunile medicale, în timp ce pudra de măceşe va fi privată de aceste calităţi: previne, vindecă şi tratează.

“Previne, vindecă şi tratează”. Profesorul Mencinicopschi pune în legătură directă regulamentul CE 1924/2006 privind menţiunile nutri­ţi­onale şi de sănătate permise pe alimente cu această “situaţie paradoxală, neştiinţifică şi, mai ales, dău­nă­toa­re consumatorului”. Specialistul porneşte explicaţia de la modul cum sunt definite alimentele, comparativ cu medicamentele din punct de ve­de­re juridic şi nu ştiinţific, de acest regu­la­ment.

Astfel, medicamentele vor be­neficia de menţiuni medicale – “pre­vine, vindecă sau tratează” –, în timp ce alimentelor, inclusiv suplimentelor alimentare, plantelor şi cea­iu­rilor medicinale etc. nu li se vor mai recunoaşte aceste virtuţi. Pe eti­che­tele alimentelor vor fi precizate doar menţiuni nutriţionale şi de sănă­ta­te aprobate de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), subordonată CE.

Menţiunile de sănătate aprobate de EFSA pentru alimente nu pot cuprinde afir­ma­ţi­ile “previne, vindecă sau tratează”, ci sintagme ca, spre exemplu, “fitosterolii pot scădea nivelul colesterolului”. Astfel, un sortiment de pâine care conţine fitosteroli va purta menţiunea de sănătate: “scade nivelul colesterolului sanguin”.

În consecinţă, potrivit regulamentului CE, doar medicamentele pot preveni, trata şi vindeca bolile, în timp ce, acelaşi regulament anulează ali­mentelor, în mod arbitrar, aceste virtuţi. Şi aceasta în condiţiile în care de mii de ani, de la medicina ayur­ve­dică, medicina tradiţională chineză etc. la cea alopată modernă este demonstrat faptul că alimentele şi stilul de viaţă previn bolile. Aceste certitudini ştiinţifice, probate în lupta cu numeroase boli, “sunt interzise pur şi simplu printr-un act birocra­tic, anti-natură şi anti-drepturile fundamentale ale omului”, avertizează profesorul Mencinicopschi.

Alimente din ce în ce mai ne­să­nă­toase. Viitorul consumatorilor nu sună bine. Deoarece “continuând ra­ţi­onamentul, într-un viitor mai mult sau mai puţin previzibil, s-ar putea ca pe mesele noastre să avem medicamente în loc de alimente, chipurile pentru a preveni bolile”, atrage aten­ţia profesorul Mencinicopschi.

Şi efec­tele regulamentului nu se opresc aici. Prin intrarea în vigoare a acestui regulament, industria este încurajată să producă alimente din ce în ce mai “nesănătoase”, din moment ce producătorii nu vor pune nici o men­ţi­une care să permită consumatorului să-l aleagă pe cel mai hrănitor.

Pericolul derivă din faptul că, din mo­ment ce producătorii de alimente să­nătoase nu au nici un avantaj economic (alimente care, de regulă, sunt şi mai scumpe), aceştia nu vor putea să reziste pe piaţă şi vor trece şi ei la producţia de alimente de calitate inferioară, mai ieftine.

De exemplu, unele produse din carne – parizer sau crenvurşti, cârnaţi etc. – bogate în grăsimi nesănătoase, cu proteine colagenice de slabă calitate, cu un întreg arsenal de E-uri şi arome artificiale nu au nevoie de menţiuni de sănătate şi nu­triţionale. Şi atunci, evident, de ce pro­ducătorii de alimente s-ar complica dacă tot nu pot evidenţia prin eti­che­tare cu menţiuni medicale, de să­nă­­tate şi nutriţionale!

Pericolul derivă din faptul că din moment ce pro­du­că­­torii de alimente sănătoase nu au nici un avantaj economic (alimente care, de regulă, sunt şi mai scumpe), aceştia nu vor putea să reziste pe piaţă şi vor trece şi ei la producţia de alimente de calitate inferioară, mai ieftine. În final, morbiditatea şi mortalitatea vor creşte şi vom fi nevoiţi mai des să apelăm la medicamente, despre care Richard J. Roberts, laureat al Premiului Nobel, spunea “…nu vă vindecă întru totul, ci doar cronicizează boala”.

Celebrul regulament CE 1924/ 2006 privind menţiunile nutriţionale şi de sănătate asociate alimentelor loveşte deopotrivă alimentele obişnuite – pâine, carne, lactate –, dar şi suplimentele alimentare, vitaminele sau mineralale, plantele şi ceaiurile medicinale, produsele stu­pului şi derivatele acestora etc. Astfel, printr-o decizie anti-ştiinţifică şi anti-umană este desfiinţată o lege a naturii potrivit căreia “alimentele trebuie să fie primele medicamente sau medicamentele elective în prevenţia bolilor. Şi atunci se pune întrebarea retorică: oare suntem prea mulţi pe această planetă? Şi oare s-a găsit astfel rezolvarea acestei situaţii, se întreabă profesorul Mencinicopschi.

“Aceasta este demistificarea binei camuflate strategii de transformare a alimentelor în medicamente, în speranţa rezolvării situaţiei demografice globale. De aceea, afirm că, astazi, factorul preponderent de selecţie în societatea umană poate fi exprimat prin sintagma «scapă cine ştie», adică cine este informat corect!”, adaugă prof. dr. Gh. Mencinicopschi.

În momentul în care un aliment sau o sursă agroalimentară (măceaşa, usturoiul, menta, teiul) vor fi transformate din alimente în medicamente, ele vor urma calea avizării medicamentelor, extrem de costisitoare, de lungă şi, culmea, fără nici un beneficiu de sănătate pentru consumator. Dimpotrivă, chiar cu posibile efecte adverse, aşa cum de altfel au toate medicamentele.

Regulamentul CE 1924/2006 a oferit o perioadă de graţie până la 1 aprilie 2011.

Aşadar, este posibil ca, de la 1 apri­lie, ceaiul de păpădie, care la ora actuală are inscripţionat că previne bolile hepato-renale, să piardă aceas­tă indicaţie şi să rămână un simplu ceai”. În schimb, aceeaşi păpădie sub formă de tablete, capsule, gelule va căpăta, în mod miraculos, calităţi de prevenţie, tratare şi de vindecare a bolilor.

Reţeta nu e nouă şi a adus companiilor farmaceutice venituri colosale. Ea a debutat cu coajă de sal­cie. Mai întâi a fost ceaiul, apoi s-a extras acidul salicilic natural care, ulterior, a fost chimizat prin acetilare, rezultând celebra aspirină.

1 aprilie nu-i o glumă şi este foarte aproape. Marii producători de alimente din UE, care au ignorat consecinţele dramatice ale regulamentului asupra lor şi a consumatorilor, abia acum au început să acţioneze. În prezent, ei încearcă să desfiinţeze definiţia juridică care desparte alimentele de medicamente prin menţiunile ce pot apărea pe etichete, cu efecte devastatoare pentru industria alimentară şi pentru consumatori.

La noi, autorităţile sunt mai catolice decât Papa. Pentru că, deşi re­gulamentul CE 1924/2006 este obli­gatoriu pentru toate ţările UE, inclusiv pentru România, Guvernul a aprobat o hotărâre privind menţi­u­ni­le nutriţionale şi de sănătate.

“De ce mai este nevoie de această hotărâre în spatele căreia s-ar putea ascunde unele interese financiare, străine sănătăţii publice şi indivi­duale?” – întreabă profesorul Mencinicopschi.