Uleiul de măsline se obţine din fructele arborelui de măslin recoltate începând din luna noiembrie până în decembrie. Calitatea uleiului de măsline este puternic influenţată de natura terenului pe care cresc arbuştii de tipul de livadă, gradul de maturare al fructelor, de modalitatea de recoltare a acestora şi de metoda de extracţie utilizată.
Atât datorită excepţionalei sale valori alimentare, dar şi din cauza preţului, uleiul de măsline este cel mai frecvent falsificat ulei.
Conform Regulamentului CEE 1915/87 uleiul de măsline se clasifică din punct de vedere comercial astfel:
1) Ulei de măsline virgin
Se obţine din fructe prin procese fizice şi mecanice (nu sunt admise temperaturi mai mari de 38oC) care nu produc alterarea uleiului (nu este admis nici un proces de extracţie cu solvenţi sau procese de reesterificare sau amestecuri cu alte uleiuri). Acest ulei se poate utiliza în stare crudă sau la prepararea termică a alimentelor, fiind rezistent la temperaturi înalte (punct de fum 190oC). Cu cât aciditatea uleiului de măsline este mai mică, cu atât rezistenţa la temperatură creşte.
Uleiul de măsline virgin se clasifică la rândul lui în funcţie de aciditate (exprimată în grame de acid oleic la 100 g ulei) în:
- ulei de măsline extravirgin: aciditate sub 1o şi gust perfect;
- ulei de măsline virgin: aciditate sub 2o şi gust perfect;
- ulei de măsline virgin normal: aciditate sub 3,3o şi gust bun;
- ulei de măsline virgin lampant: aciditate peste 3,3o şi gust imperfect.
2) Ulei de măsline obţinut prin alte procedee
- ulei de măsline rafinat, cu aciditate sub 0,5o, obţinut prin rafinarea uleiului
- de măsline virgin;
- ulei de măsline cu aciditate sub 1,5o obţinut prin amestecul uleiului rafinat cu
- ulei de măsline virgin lampant;
- ulei brut – Greggio – din sâmburi de măsline obţinut prin extracţie cu
- solvenți din sâmburi de măsline (reziduu de la fabricarea uleiului virgin); nu se admit procesele de reesterificare sau amestecuri cu uleiuri de altă natură;
- ulei rafinat din sâmburi de măsline cu aciditate sub 0,5o obţinut prin rafinarea
- uleiului brut din sâmburi de măsline;
- ulei din sâmburi de măsline: cu aciditate sub 1,5o obţinut din amestecuri de
- ulei rafinat din sâmburi de măsline cu uleiuri de măsline virgine, lampante.
Calităţile uleiului de măsline extravirgin
- poate fi considerat şi condiment datorită gustului şi aromei sale;
- are o înaltă digestibilitate;
- este uşor laxativ;
- este un aliment – medicament, iar vechii greci îl considerau cheia
- longevităţii şi a sănătăţii mentale.
Consumul cu moderaţie, regulat, de ulei de măsline extravirgin poate avea următoarele efecte benefice asupra sănătăţii, tratand diferite afectiuni:
- previne formarea ateroamelor (depunerea colesterolului pe artere şi înfundarea
- lor) şi scade riscul de apariţie al bolilor cardiovasculare şi a efectelor acestora;
- ameliorează presiunea arterială la bolnavii hipertensivi;
- ameliorează disfuncţiile generate de diabetul zaharat;
- ameliorează activitatea cognitivă;
- ameliorează efectele unor boli neurologice (depresii) sau neurodegenerative
- (Alzheimer);
- este un aliment cu puternic efect vermifug, indicat copiilor şi persoanelor debilitate şi cu un sistem imunitar slăbit;
- este un laxativ blând, util în stările de constipaţie;
- atenuează efectele otrăvirii cu ciuperci toxice;
- are efect colecistokinetic, drenând vezica biliară leneşă;
- ameliorează ulcerul gastric;
- conţine antioxidanţi puternici polifenolici şi tocoferolici (vit. E) extrem de
- utili în prevenirea apariţiei stresului oxidativ prin anihilarea radicalilor liberi (ROS). Previne astfel apariţia statusului proinflamator sistemic pe fondul căruia
- evoluează maladiile cronice (diabet, cardiovasculare, neurologice – neurodegenerative, cancerele). În acest mod are şi un efect geriatric de prelungire a vieţii, determinând şi un look sănătos prin încetinirea apariţiei ridurilor şi a aspectului tern al pielii.
- previne cancerul de sân prin inhibarea unor gene răspunzătoare de apariţia maladiei;
- are efect analgezic natural, atenuând durerea;
- poate fi utilizat şi extern pentru masaje, împotriva căderii părului, gute
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu