După cum ştii, nu partea cu topirea kilogramelor în plus este marea
provocare pentru silueta ta, ci modul în care reuşeşti să te menţii după
ce ai slăbit. Dacă te-ai privat o vreme de îngheţata preferată şi ai
mers la sala de fitness de parcă ţi-ar fi taxat cineva absenţele, nu
înseamnă că acest chin temporar te va scuti de reapariţia colăceilor
nesuferiţi pentru toată viaţa.
În mod ideal, ai slăbit printr-o dietă echilibrată, mişcare şi alegeri
alimentare sănătoase. În mod realist, probabil că te-ai cam înfometat şi
ai făcut mai multe abdomene decât credeai că poţi face, pentru o
greutate de vis. Acum este momentul să te menţii după ce ai slăbit, dar
cum poţi face acest lucru, fără să duci o viaţă de restricţii, precum
cele care te-au ajutat să scapi de greutatea prea mare? Foarte simplu.
Prin obiceiurile sănătoase, pe care le afli mai jos!
Ia gustări sănătoase şi micşorează porţiile
Chiar dacă acum te simţi uşoară ca un fulg, trebuie să fii în continuare
foarte atentă la ce mănânci, altfel efectul yo-yo (de reîngrăşare) te
va prinde din urmă. Ai grijă să ai mereu la îndemână gustări sănătoase
(brânză degresată, iaurt, fructe, legume), care să îţi ţină de foame şi
să te facă mai puţin vulnerabilă în faţa napolitanelor cu ciocolată.
Micşorează porţiile şi mănâncă de 5 ori pe zi, în loc de 3. În acest
fel, îţi ajuţi metabolismul să lucreze în forţă cât e ziua de lungă, în
favoarea formelor tale perfecte.
Hidratează-te constant
Hidratarea este o parte esenţială a strategiei tale de a te menţine după
ce slăbeşti. Bea cel puţin 8 pahare de apă pe zi, pentru o ardere mai
eficientă a grăsimilor şi o senzaţie de saţietate prelungită. În plus,
vei fi mai puţin dornică să bei sucuri acidulate, dacă senzaţia de sete
nu apare de-a lungul zilei.
Fă mişcare cu orice ocazie
Să spunem că nu mai ai bani sau timp să investeşti în sesiunile de fitness, precum o făceai pe vremea în care ai slăbit.
Dar ce-ai spune dacă ai uita de lift şi ai urca scările sau ai coborî
din autobuz cu o staţie mai devreme, pentru un plus de mişcare? Profită
de fiecare ocazie pentru a-ţi lucra musculatura şi vei rămâne mereu în
formă.
Nu mai mânca pe fond emoţional
Multe persoane mănâncă mai mult decât are organismul lor nevoie, pe fond
emoţional: din plăcere, din plictiseală, din lăcomie sau copiind
comportamentul alimentar greşit al partenerului de masă. Mestecă încet
şi ascultă-ţi corpul, el îţi spune de fiecare dată când i-a ajuns hrana.
E în regulă să laşi mâncare în farfurie, uită de ce ţi-au zis parinţii
tăi în copilărie.
Cumpără produsele potrivite
Cumpărăturile din supermarket sunt şi ele un factor de care trebuie să
cont, când vrei sa te menţii după o cură de slăbire. Stai departe de
raioanele care te tentează (dulciuri, semi-preparate, sucuri acidulate
etc.) şi fă o listă de produse sănătoase de acasă, pe care să o respecţi
cât mai fidel. Alege proteine slabe, fructe, legume şi cereale
integrale, în loc de prăjituri, bomboane şi chipsuri.
Fă dragoste des
Ai citit bine. Sexul are foarte multe beneficii, printre care şi
menţinerea siluetei. Vei arde calorii într-un mod foarte plăcut şi vei
fi motivată să îţi menajezi silueta, când trupul îţi va fi admirat
foarte des de iubitul tău
Sursa: eva.ro
Foto: eva.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu