4 ian. 2012

Sfaturi utile pentru o vedere mai buna

Iata cateva sfaturi de ingrijire a ochilor care te vor ajuta sa iti pastrezi vederea buna.

Efectul varstei asupra vederii

Problemele se accentueaza pe masura ce inaintam in varsta, 50% dintre persoanele cu varsta peste 75 de ani intampinand probleme de vedere, precum: cataracta (tulburarea de transparenta a cristalinului); degenerescenta maculara (partea centrala a retinei este afectata); glaucom (pierdere a vederii si afectarea nervului optic.)

Aceste afectiuni pot fi tratate doar de catre un specialist, insa o ingrijire adecvata a ochilor poate intarzia sau preveni aceste afectiuni.


Ca si pielea, ochii pot fi "arsi" de soare

Asociatia Americana de Optometrie avertizeaza ca expunerea indelungata la razele ultraviolete poate provoca o serie de proleme ale ochilor, precum cataracta si afectiuni degenerative ale corneii. Aceste afectiuni se manifesta prin incetosarea vederii, iritatie, roseala, lacrimare, pierderea temporara a vederii si in unele cazuri chiar orbire.


Pentru protejarea adecvata a ochilor:

* poarta ochelari de protectie in toate zilele in care ochii tai sunt expusi radiatiilor UV, chiar si intr-o zi innorata sau pe timp de iarna;
* cumpara ochelari de soare care iti ofera o buna protectia impotriva radiatiilor UV. Acestia ar trebuie sa blocheze pana la 99% din radiatiile UV-A si UV-B si sa previna pana la 75% din lumina;
* asigura-te ca lentilele au culoarea uniforma si sunt fara imperfectiuni si distorsiuni;
* cumpara ochelari cu lentilele cenusii, deoarece acestea reduc intensitatea luminoasa fara a deforma culoarea obiectului, asigurand o vedere in culori cat mai naturale.


Calculatorul iti afecteaza vederea

Timpul indelungat petrecut in fata ecranului calculatorului poate afecta muschii ochilor si poate provoca: dificultati de concentrare (vedere incetosata); vedere dubla (diplopie); migrene; sensibilitate crescuta; sindromul ochilor uscati.

Daca lucrezi zilnic in fata unui calculator, este recomandat sa faci pauze cat mai dese, la cel putin 20-30 de minute.

Incearca acest exercitiu care iti va ajuta ochii sa se relaxeze si va antrena si muschii ochiului:

* inchide ochii si acopera-i cu palmele;
* respira adanc de cateva ori;
* deschide ochii si lasa-i un moment sa se obisnuiasca cu intunericul provocat de palme;
* coboara palmele si lasa ochii sa se acomodeze cu lumina, dupa care iti poti relua lucrul la calculator.


Protejeaza-ti ochii de fum!

Fumul poate irita membrana delicata a ochiului. Daca nu poti evita incaperile in care este fum, ai grija ca ochii tai sa nu-si piarda hidratarea, folosind picaturi de ochi.


Ingrijirea lentilelor de contact

Statisticile arata ca peste 98% din purtatorii de lentile de contact isi pun sanatatea oculara in pericol prin nerespectarea instructiunilor de intretinere si de utilizare a lentilelor. Persoanele care poarta lentile de contact sunt mai predispuse la infectii, precum conjuctivita. Daca nu sunt curatate adecvat, acestea pot introduce bacterii in ochi.

Poti opta pentru lentilele cu purtare prelungita din silicon-hidrogel, care nu necesita dezinfectare zilnica.

"Avantajul lentilelor cu purtare prelungita este ca nu trebuie sa le cureti si sa le dezinfectezi zilnic. Le poti purta continuu, chiar si o luna", spune dr. Ionut Costache, specialistul Bausch & Lomb Vision Care.


Make-up

Folosite corect, majoritatea cosmeticelor nu afecteaza ochiul. Exista insa si anumite persoane ai caror ochi sunt mai sensibili. Recomandat este ca aceste persoane sa foloseasca marci hipoalergice si sa opteze pentru rimeluri pe a caror eticheta sa fie mentionat "testat oftalmologic".

Si cosmeticele pot adaposti bacterii care provoaca infectii si, din acest motiv, expertii recomanda schimbarea rimelului o data la 3 luni.


Renunta la fumat!

Riscul aparitiei afectiunilor oculare este mai ridicat la fumatori. Conform studiilor, fumatorii sunt de 2 ori mai predispusi sa-si pierda vederea la batranete decat nefumatorii.

Orice obicei care incetineste circulatia sangelui, atat fumatul cat si consumul de alcool, poate afecta sanatatea ochilor.


Importanta dietei

Mama ta avea dreptate cand ti-a spus ca morcovii sunt buni pentru ochi. Insa si rosiile sau ardeii ajuta. Dintre alimentele recomandate pentru ochi sanatosi fac parte:

* Alimentele bogate in luteina si zeaxantina (oua, varza, spanac);
* Fructele si legumele care contin beta caroten (morcovi, mango, piersici);
* Fructele si legumele bogate in vitamina C (portocale, capsuni, rosii, ardei verzi);
* Alimentele bogate in vitamina E (migdale, seminte de floarea-soarelui);
* Alimentele care contin zinc (carne, ficat, lapte).


Mergi regulat la medicul oftalmolog pentru consult

Chiar daca nu ai intampinat probleme de vedere, tot trebuie sa mergi la un control specializat pentru a te asigura de sanatatea ochilor tai. Ai peste 40 de ani? Specialistii sunt de parere ca trebuie sa vizitezi un oftalmolog anual. Persoanelor tinere, care nu au probleme de vedere, le este recomandat sa mearga la un control o data pe an sau la doi ani.

Sursa: eva.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu