Peste senzaţia de foame poţi trece destul de uşor dacă vei consuma înainte de masă anumite alimente, sănătoase, care te ajută să-ţi reglezi apetitul şi să adaptezi ulterior porţiile de mâncare adevăratelor nevoi ale organismului tău.
Iată care sunt alimentele care „taie” senzaţia de foame şi care te vor ajuta, încet-încet, să revii la un regim de viaţă sănătos, fără a exagera cu restricţiile.
Iaurtul
Acesta potoleşte rapid senzaţia de foame, chiar dacă vei mânca porţii mici. Prin conţinutul bogat de substanţe nutritive care sunt absorbite rapid în organism, datorită fermenţilor şi enzimelor pe care le conţine, iaurtul te ajută să-ţi menţii silueta. Este un aliment excelent, pe care-l poţi consuma seara, după ora 19.00, în momentul în care apare senzaţia de foame şi nu doreşti să mănânci altceva care îţi pune în pericol silueta. Iaurtul trebuie consumat împărţit în porţii cât mai mici, pe tot parcursul serii, şi vei fi mulţumită că ai reuşit să nu consumi masa de seară, care este inamicul siluetei. Atenţie! E bine să mănânci iaurt simplu, nu cu fructe.
Oul fiert
Şi oul fiert este un aliment foarte săţios, care te va ajuta să păcăleşti foamea. Astfel, când îţi este prea foame, oul fiert tare este soluţia salvatoare. Consumat alături de o feliuţă de pâine integrală sau sub formă de sandviş cu o bucăţică de brânză, foamea va dispărea rapid, fără să mănânci ceva nesănătos.
Orezul brun
Ori de câte ori senzaţia de foame îţi dă târcoale, o porţie de orez fiert în apă este soluţia ideală. E foarte săţios, bogat în fibre şi îţi va regla şi tranzitul intestinal. Îl poţi consuma simplu, fiert, preferabil fără ulei şi fără a-l combina cu proteine animale sau cu produse lactate. Bineînţeles, ai grijă la cantitate: mănâncă doar o porţie mică, oricât îţi este de foame.
Fibrele
Fibrele, în special cele solubile, sunt recomandate pentru menţinerea siluetei. Acestea oferă rapid senzaţia de saţietate pentru o perioadă mare de timp, fără a ne îngrăşa. Fibrele solubile le găseşti în morcovi, fasole, linte sau ovăz, dar şi în spanac, urzici, ştevie sau leurdă. Aşadar, nu uita să le introduci în meniul zilnic, crude sau gătite la abur.
Fructele
Cu un conţinut bogat de fibre şi cu foarte puţine calorii, fructele taie rapid pofta de mâncare şi oferă senzaţia de saţietate. Foarte consistentă şi bogată în glucide, banana potoleşte rapid senzaţia de foame şi mai ales de ceva dulce. În plus, conţine foarte multe vitamine şi minerale, benefice pentru organism. Nu ocoli însă nici portocalele, fragii sau grapefruitul. Merele şi perele sunt bogate în fibre şi pot fi şi ele alegerea potrivită pentru o gustare. Atenţie! Fructele se pot consuma ca gustare sau înainte de masă cu 30 de minute, iar citricele sunt indicate în prima parte a zilei.
Apa plată cu lămâie
Dacă vei bea peste zi câte un pahar de apă plată în care adaugi puţin suc proaspăt de lămâie, cu aproximativ 10 minute înainte de fiecare masă, senzaţia de foame va dispărea. În plus, apa cu lămâie aduce şi o serie de beneficii organismului.
Cartoful fiert
Fiert în coajă, cartoful îţi va alunga senzaţia de foame, datorită fibrelor alimentare care se găsesc în cantitate mare în această legumă. Îl poţi consuma la prânz, însă nu alături de pâine, carne sau peşte, ci simpu sau în combinaţie cu legume fierte sau salate.
Ciupercile
Ciupercile fac parte din categoria alimentelor săţioase şi hipocalorice. Gustoase şi foarte sănătoase, ciupercile au un conţinut scăzut de calorii, dar sunt foarte bogate în vitamine şi minerale: vitaminele B, D, E, calciu, fier, potasiu şi fosfor.
Nucile, migdalele, alunele
Dacă nu sunt consumate în exces, nucile şi alunele diminuează pofta de mâncare. Şi migdalele sunt foarte săţioase, aşadar poţi „ronţăi” zilnic câteva, dar neprăjite.
SFATURI!
· Renunţă la băuturi dulci sau băuturi aperitive care cresc senzaţia de foame; consumă doar vin alb sau roşu.
· Un bol cu supă sau o porţie de salată de legume potolesc foamea, aşa că vei mânca mai puţin din felul principal.
· Mestecă bine mâncarea, pentru a avea o bună digestie. În acest fel nu te vei balona, iar senzaţia de saţietate se va menţine mai mult timp.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu