Busuiocul, planta dragostei

Cultivat de peste 2000 de ani, busuiocul simbolizeaza dragostea. Pe vremuri, fetele puneau in geam o crenguta din aceasta planta pentru a arata ca isi cauta un partener. In vremea dinastiei Tudorilor, nevestele fermierilor le daruiau oaspetilor cani cu busuioc atunci cand acestia plecau la drum. Este de asemenea inradacinata in folclor ideea ca un barbat se va indragosti de femeia ce ii va da in dar o crenguta de busuioc. 

Busuiocul a fost venerat timp de secole. A fost parte integranta a multor legende. In Roma Antica, denumirea busuiocului, Basilescus, se referea la un dragon ce sufla flacari pe nari. Se credea ca cine consuma busuioc putea vraji bestia si astfel scapa de moarte. Interesant este faptul ca, in zilele noastre, busuiocul este folosit ca antidot impotriva veninului. 

Si grecii acordau o importanta deosebita busuiocului. Traducerea denumirii plantei insemna “regal” sau “nobil”. Grecii considerau ca planta trebuia sa fie secerata chiar de rege, folosind o secera confectionata din aur.

In Romania, planta dragostei are o acceptiune mai romantica. Aici, cand un flacau accepta o crenguta de busuioc de la o fecioara, logodna lor este oficiala.

Desi avem tendinta sa asociem busuiocul cu Italia si alte tari din zona mediteraneana, el este de fapt originar din India si a fost adus in zona Europei pe cale maritima de catre negustorii din vremurile antice. Tulsi, asa cum este cunoscuta planta in India, inseamna “busuioc sacru” si este cultivata de majoritatea oamenilor de acolo. 

Denumirile busuiocului in intreaga lume

Araba: raihan
Chineza: lo-le
Germana: basil icum
Indiana: tulsi, sabzah, gulal
Indoneziana: selasih, kemangi
Italiana: basilico
Japoneza: meboki
Malaeziana: selaseh, kemangi
Filipineza: belanoi, sulasi
Portugheza: man jericao
Rusa: bazilik
Spaniola: albaha
Tailandeza: horopa, manghk, krapow
Vietnameza: rau que

Faptul ca fiecare cultura are o denumire diferita pentru aceasta planta dovedeste ca ea a fost folosita inca din timpuri stravechi si i s-a acordat o importanta majora, atat in domeniul culinar, cat si in cel al tratamentelor naturiste.

Proprietati medicinale cunoscute inca din Antichitate

In primul secol d. Hr., Plineu, specialist in stiintele naturii, nota faptul ca busuiocul usureaza procesul de flatulenta, lucru dovedit adevarat de catre stiinta secole mai tarziu. In Orientul Indepartat, planta era folosita ca medicament naturist impotriva tusei, iar in Africa era utilizata pentru a inlatura viermii. Colonistii americani considerau busuiocul principalul ingredient ce inlatura durerile de cap.

Busuiocul este deci, din cele mai vechi timpuri, un cunoscut remediu natural. El conine uleiuri esentiale (estragol, eugenol, lineol, linalol), tanon, beta-caroten si vitamina C. Busuiocul este aromat, previne balonarea si usureaza durerile de burta. Uleiul esential obtinut din aceasta planta contine camfor.

In medicina naturista, busuiocul este utilizat in mai multe moduri pentru tratarea de numeroase afectiuni. Trateaza intepaturile de insecte (cataplasme), acneea si chiar herpesul. Folosit pentru gargara, curata dantura si elimina aftele. Adaugat in apa de baie, energizeaza organismul. Uleiul esential de busuioc este adaugat in uleiurile speciale de masaj pentru durerile musculare. Planta uscata era folosita drept antiseptic. Un bol cu busuioc (asezat pe masa) tine departe atat mustele, cat si tantarii. Sucul acestei plante poate fi aplicat pe infectiile micotice. Este de asemenea utilizat pentru inlaturarea tusei convulsive.

Busuiocul este cu siguranta o planta ce nu a ramas indiferenta niciunei culturi, de la cele antice si pana la cea moderna.